Fonduri europene de 85 milioane de euro pentru o nouă sesiune de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole

O nouă sesiune de primire a solicitărilor de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 se va desfăşura în perioada 27 decembrie 2017 - 30 iunie 2018, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă, transmis joi Agerpres.
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 10:28
Fonduri europene de 85 milioane de euro pentru o nouă sesiune de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole

Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de finanţare prin intermediul submăsurii 4.1a ‘Investiţii în exploataţii pomicole’ sunt în valoare de 85 de milioane de euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018 este de 40 de puncte şi scade treptat până la minimul de 10 puncte în ultima lună a sesiuni (iunie 2018).

‘Atât la AFIR, cât şi la Autoritatea de Management pentru PNDR am primit numeroase solicitări privind deschiderea unei noi sesiuni de finanţare pentru exploataţiile pomicole. Mă bucură foarte mult interesul fermierilor, pentru că astfel putem să acordăm un sprijin suplimentar acestui sector deosebit de important pentru agricultura României. Sunt în asentimentul solicitanţilor că aceste tipuri de proiecte sunt complexe şi au nevoie de un timp mai îndelungat pentru a fi întocmite, de aceea sesiunea care se va deschide în acest final de an va fi disponibilă pe o perioadă de şase luni. Sper ca în acest interval să primim proiecte de calitate care să crească în viitor producţia pomicolă a ţării noastre’, precizează Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Potrivit sursei citate, în perioada 2015 – 2017, AFIR a primit 552 de solicitări de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole, în valoare de peste 250 de milioane de euro, gradul de consumare a alocării fondurilor disponibile fiind de aproximativ 91%.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este online prin intermediul paginii oficiale de internet a AFIR, iar persoanele interesate pot consulta Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 4.1a, documente necesare pentru întocmirea unui proiect de investiţii în sectorul pomicol, finanţat prin PNDR 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...