Fostul şef Subway Ungaria vrea să deschidă 15 magazine bam boo în România până la sfărşitul lui 2013

Firma Philcare Franchise, deţinută de omul de afaceri Carl Sampers, care a dezvoltat reţeaua de restaurante Subway din Ungaria, vrea să deschidă anul viitor 15 magazine de cadouri şi decoraţiuni interioare bam boo, în franciză, în România şi alte ţări din regiune.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 10:57
Fostul şef Subway Ungaria vrea să deschidă 15 magazine bam boo în România până la sfărşitul lui 2013

În prezent deţinătorul brandului bam boo, firma Andromede Decor, operează 15 magazine în Bucureşti şi alte oraşe din ţară, fiind într-un proces de reorganizare.

„Firma a trecut printr-un proces de reorganizare, au fost închise 9 magazine ale reţelei, dar din cele 15 rămase, dacă nu apar situaţii speciale, nu se va mai închide niciunul. Din cele 15 vrem să dăm 10-12 în franciză, iar proprietarul să păstreze 2-3 pentru credibilitatea reţelei. Este normal ca şi proprietarul să deţină câteva magazine. Până la sfârşitul anului 2013 vrem să ajungem la o reţea de 30 de magazine în franciză”, a declarat Sampers, la conferinţa de lansare a francizei.

El spune că în prezent sunt negocieri pentru preluarea francizei în Satu-Mare, Bucureşti, Iaşi şi Craiova şi pentru încă două sau trei oraşe, şi de asemenea, există intenţia de deschidere de magazine bam boo în Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Turcia.

„Până la sfârşitul anului nu cred că vom putea deschide vreun magazin, pentru că discuţiile cu mall-urile durează 2 luni – 2 luni şi jumătate. Aş fi bucuros să deschidem până la sfârşitul anului pentru că perioada Crăciunului este bună pentru piaţa de decoraţiuni interioare şi segment, dar nu cred că se va întâmpla”, a adăugat Sampers, care va administra a franciza bam boo alături de alţi parteneri.

Investiţia iniţială necesară deschiderii unui magazin este de aproximativ 65.000 de euro pentru o locaţie în regim de închiriere de aproximativ 300 metri pătraţi. Din investiţia iniţială, 7.500 de euro este taxa de franciză, aproximativ 24.000 de euro costurile cu mobilierul şi 30.000 de euro stocul de marfă. Datele variază în funcţie de suprafaţa magazinului. Suma iniţială nu include renovarea spaţiului, costurile cu depozitarea sau alte cheltuieli care ar putea apărea pe parcursul derulării afacerii.

În schimb, operatorul unui magazin bam boo în franciză va trebui să plătească şi o serie de costuri variabile, în funcţie de vânzări, respectiv costul produselor – 40-45%, redevenţa – 8%, costuri de marketing – 2%, dar şi transportul produselor de la depozitul central către magazin – 5%.

Reţeaua bam boo a fost lansată în anul 2003 şi în prezent cuprinde magazine în Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Constanţa şi Timişoara. Magazinele bam boo au în total un trafic mediu de aproximativ 2.500 de vizitatori zilnic, iar coşul de cumpărături este de 45-50 de lei de persoană, în condiţiile în care 75% din produsele comercializate au preţuri de sub 20 de lei şi 50% sub 10 lei.

Anul trecut, compania a avut afaceri de 22 milioane de lei, în scădere cu 40% faţă de 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Apele Române își revin abia acum după atacul cibernetic din 20 decembrie
Apele Române își revin abia acum după atacul cibernetic din 20 decembrie
Accesul la aplicaţia economică, precum şi la aplicaţia de dispecerat, esenţială pentru monitorizarea situaţiilor hidrologice, este reluat gradual, la nivelul fiecărei Administraţii Bazinale......
Factura la gaze de după liberalizarea din primăvară: Romgaz a vândut către Engie gaze pentru consumul iernii viitoare, un tip rar de tranzacție
Factura la gaze de după liberalizarea din primăvară: Romgaz a vândut către Engie gaze pentru consumul iernii viitoare, ...
Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a încheiat cu Engie, cel mai mare furnizor de gaze pentru populație, ...
UPDATED Rusia acuză Marea Britanie că i-a ajutat pe ucraineni într-o tentativă de a-l ucide pe Putin. Rusia „îşi va revizui poziţia şi angajamentul” în negocierile despre pace. Zelenski spune că rușii mint
UPDATED Rusia acuză Marea Britanie că i-a ajutat pe ucraineni într-o tentativă de a-l ucide pe Putin. Rusia „îşi ...
Rusia vede o influenţă britanică în ultimele "provocări" prin care Ucraina încearcă să submineze procesul de pace, ...
Trafic feroviar suspendat temporar în zona Lunca Ilvei – Ilva Mare
Trafic feroviar suspendat temporar în zona Lunca Ilvei – Ilva Mare
Traficul feroviar a fost suspendat temporar luni seara, în zona secţiei de circulaţie Lunca Ilvei - Ilva Mare, ca urmare ...