Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto – raport

Pierderile provocate de fraude cripto s-au ridicat 4,6 miliarde de dolari în 2024, cele mai utilizate metode de escrocherii fiind tehnologiile deepfake şi ingineria socială, care au devenit instrumente-cheie în atacurile de mare amploare asupra utilizatorilor, arată un raport de specialitate.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 14:22
Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto - raport

Potrivit celui mai recent Raport de Cercetare Anti-Fraudă 2025, escrocheriile din domeniul cripto continuă să evolueze într-un ritm alarmant, iar tehnologiile emergente au un rol central în această transformare, scrie Agerpres.

Studiul a fost publicat de Bitget, lider mondial în schimbul de criptomonede, în colaborare cu firmele de securitate blockchain SlowMist şi Elliptic.

„Pierderile provocate de fraude cripto au atins un total de 4,6 miliarde de dolari în 2024. Cele mai utilizate metode de escrocherii sunt tehnologiile deepfake şi ingineria socială, care au devenit instrumente-cheie în atacurile de mare amploare asupra utilizatorilor. Caracterul global şi descentralizat al criptomonedelor, considerat una dintre cele mai mari inovaţii ale ecosistemului digital, aduce şi riscuri tot mai sofisticate”, se menţionează în document.

În timp ce protocoalele descentralizate însumează peste 98 de miliarde de dolari depozitate, iar interesul instituţional pentru activele digitale creşte constant, aceleaşi tehnologii care alimentează progresul permit şi dezvoltarea unor noi forme de fraudă cripto, din ce în ce mai greu de detectat, precizează sursa citată.

„În prezent, piaţa cripto se confruntă cu provocări tot mai serioase generate de sofisticarea fraudelor şi a tacticilor de manipulare. AI a făcut ca fraudele să fie mai rapide, mai ieftine şi mai greu de detectat. Bitget consideră că abordarea eficientă a acestor ameninţări presupune combinaţia dintre inovaţie tehnologică solidă şi cooperare extinsă în cadrul întregului ecosistem cripto. De aceea, noi am declarat luna iunie ca Luna Anti-Fraudă, o iniţiativă menită să ridice standardele din industrie şi să crească gradul de conştientizare al utilizatorilor. Scopul nostru este ca oamenii să tranzacţioneze mai inteligent, nu doar mai rapid”, a declarat Gracy Chen, CEO al companiei Bitget, citat în comunicat.

Conform analizei, deja nu mai vorbim despre tentative rudimentare de phishing din trecut.

Astfel, în perioada 2023-2025 s-a remarcat o escaladare dramatică atât în ceea ce priveşte amploarea, cât şi complexitatea atacurilor. Numai în 2024, utilizatorii cripto din întreaga lume au pierdut peste 4,6 miliarde de dolari în urma escrocheriilor, adică o creştere de 24% faţă de anul precedent, potrivit Crypto Crime Report 2025, publicat compania de analiză Chainalysis.

„De la falsuri video generate prin tehnologie deepfake până la scheme de tip Ponzi camuflate sub promisiunea „recompenselor de staking”, escrocii exploatează inteligenţa artificială, manipularea psihologică şi reţelele sociale pentru a atrage inclusiv utilizatorii experimentaţi”, se arată în document.

Raportul Bitget identifică trei categorii principale de fraude. Prima categorie este reprezentată de „impersonare cu deepfake”. „Sunt folosite în special videoclipuri cu persoane publice care „susţin” platforme false”, susţin autorii studiului.

O altă categorie este „ingineria socială”, de la teste de angajare infectate cu viruşi până la tweeturi de phishing, se precizează în raport. De asemenea, se mai face referire la „fraude de tip Ponzi, reambalate sub eticheta DeFi, GameFi sau NFT”.

„Cel mai îngrijorător aspect ţine, însă, de dimensiunea psihologică tot mai rafinată a acestor ameninţări: victimele nu mai sunt doar înşelate, ci influenţate treptat să acţioneze împotriva propriului interes. Escrocii vizează accesul la date, însă ei şi exploatează în slăbiciuni comportamentale şi decizionale”, se mai precizează în raport.

Conform sursei citate, fondurile obţinute fraudulos sunt adesea transferate prin aşa-numitele cross-chain bridges, adică tehnologii care permit mutarea rapidă a valorii între reţele blockchain – şi ascunse cu ajutorul unor instrumente de anonimizare, înainte de a ajunge în mixere sau pe platforme de schimb. Acest lucru complică intervenţiile autorităţilor şi procesele de recuperare, arată raportul menţionat.

Printre cele mai recente tendinţe identificate se numără înşelătorii de amploare în Hong Kong, folosirea tot mai frecventă a aplicaţiei Telegram şi a secţiunilor de comentarii din X (fostul Twitter) ca puncte de intrare pentru atacuri, precum şi dezvoltarea unor reţele de fraudă bine organizate, care operează la nivel internaţional.

Pentru utilizatori şi instituţii, adoptarea unor bune practici şi recunoaşterea semnalelor de alarmă frecvente devine esenţială, mai ales în interacţiunile din ecosistemele DeFi, NFT şi Web3, unde capcanele devin tot mai complexe.

Fondată în 2018, Bitget este lider global în domeniul schimbului de criptomonede şi o companie de top în spaţiul Web3. Cu peste 45 de milioane de utilizatori în peste 150 de ţări şi regiuni, Bitget îşi dedică eforturile pentru a ajuta utilizatorii să tranzacţioneze mai inteligent, oferind funcţia inovatoare de copy trading şi alte soluţii de tranzacţionare, precum şi acces în timp real la preţurile Bitcoin, Ethereum şi ale altor criptomonede. Cunoscut anterior sub numele de BitKeep, Bitget Wallet este un portofel cripto multi-chain de clasă mondială, care oferă soluţii cuprinzătoare pentru Web3, inclusiv funcţionalităţi de portofel digital, swap de tokenuri, piaţă NFT, browser DApp şi multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs valutar
FOTO Anunț oficial pentru toți clienții ING! Se schimbă pachetele de cont curent, cu efect pe comisioane, dobânzi, curs ...
Anunț oficial pentru toți clienții ING. Sunt deja disponibile noile pachete de cont curent, după cum anunța banca încă din urmă cu o săptămână. Iată ce vor conține și ce se schimbă. ...
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Cum afectează IMCA, impozitul minim care trebuie să dispară dar a fost doar înjumătățit, capacitatea de export a României
Înjumătățirea impozitului minim de cifra de afaceri (IMCA), decisă recent de coaliția de guvernare, este o jumătatea ...
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Vin vremuri grele. Un cunoscut economist avertizează: O vom duce foarte greu în următoarea perioadă
Cristian Păun, economist și profesor la Academia de Studii Economice (ASE) afirmă că românii o vor duce foarte greu ...
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm
Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ...