Gazprom cere Ucrainei să crească nivelul de gaze din depozite, pentru a nu afecta fluxul spre Europa

Compania rusească de gaze Gazprom a cerut Ucrainei să crească volumul de gaze din depozite, pentru ca fluxul de gaze spre consumatorii europeni să nu fie afectat, transmite Reuters.
Economica.net - J, 03 apr. 2014, 12:05
Gazprom cere Ucrainei să crească nivelul de gaze din depozite, pentru a nu afecta fluxul spre Europa

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a avut o întrevedere cu noul şef al companiei de gaze din Ucraina, Naftogaz, în urma căreia compania rusească a emis un comunicat de presă.

În document se mai arată şi faptul că factura neplătită de Ucraina pentru gazele ruseşti a ajuns la 2,2 miliarde de dolari, în creştere de la estimarea iniţială, de 1,7 miliarde de dolari.

Anul trecut, Gazprom a livrat către Europa peste 160 de miliarde de metri cubi de gaze, iar 52% din acest volum a tranzitat Ucraina.

Pentru România, un conflict pe tema gazelor între Rusia şi Ucraina nu va reprezenta o problemă, a declarat, săptămâna trecută, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

‘Ne-am putea acoperi într-o foarte mare măsură consumul din ce producem, avem cantităţi importante stocate, avem posibilitatea de a importa din Ungaria prin conducta Arad-Szeged, avem posibilitatea de a transfera unele centrale de pe gaz pe păcură, avem posibilitatea legală de a întrerupe în caz de nevoie centrala Petrom de la Brazi şi centrala Romgaz de la Iernut. E de nedorit o criză, dar nu-mi fac probleme din punctul de vedere al securităţii aprovizionării pentru consumatori.

În luna aprilie, populaţia din România consumă doar 2% gaze de import, în timp ce industria utilizează 4% gaze de import. Restul consumului este asigurat din producţia internă.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...