George Soros atenţionează că civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina

Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia "ar putea să nu supravieţuiască" războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o "poziţie mai puternică" decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP.
AGERPRES - mie, 25 mai 2022, 08:51
George Soros atenţionează că civilizaţia

„Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), în marja reuniunii Forumului Economic Mondial.

„Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a insistat el.

Una dintre armele utilizate de ţările occidentale constă într-o serie întreagă de sancţiuni economice împotriva Moscovei. Uniunea Europeană (UE) are însă probleme în a se pune de acord asupra ultimului pachet de măsuri, pentru că unele ţări membre sunt foarte dependente de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea lor în energie şi sunt reticente în a adopta noi sancţiuni.

„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a declarat George Soros.

În acest sens, Soros argumentează că Rusia a creat în mod intenţionat o situaţie de penurie iarna trecută, stocându-şi gazul mai degrabă decât să-l trimită în Europa, ceea ce a majorat preţurile, şi de asemenea şi-a umplut rezervoarele care vor fi „pline până în iulie”.

Preşedintele rus „este într-o criză şi el a reuşit într-un mod sau altul să îngrozească Europa”. Or, „el este într-o situaţie tensionată. El trebuie să facă ceva cu acest gaz şi singurul loc care poate să-l absoarbă, pentru că acolo sunt conducte, este Europa”, a subliniat miliardarul.

El a precizat că a explicat acest lucru într-o scrisoare adresată premierului italian Mario Draghi, la care, spune el, nu a primit încă răspuns.

George Soros a pus sub semnul întrebării în special politica fostului cancelar federal german Angela Merkel, pentru a explica dependenţa, potrivit lui, încă „excesivă” a Europei faţă de hidrocarburile ruseşti.

„Ea a aprobat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaz şi a făcut din China cel mai mare partener al Germaniei pentru exporturi. Aceasta a făcut din Germania ţara care afişează cea mai bună performanţă (economică) în Europa, dar acum există un preţ greu de plătit”, a spus el.

În afară de Vladimir Putin, miliardarul l-a criticat din nou pe preşedintele chinez Xi Jinping, calificându-i pe amândoi drept „cei doi dictatori”.

„Astăzi, China şi Rusia reprezintă cea mai mare ameninţare pentru o societate deschisă”, a afirmat Soros.

Te-ar mai putea interesa și
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România și deschid birou la București
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România ...
Scatec, un furnizor de top de soluții de energie regenerabilă, anunță o consolidare suplimentară a prezenței sale în România prin achiziția și demararea construcției proiectului eolian......
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Mohsen Rezaei, a respins marţi orice dialog cu Statele ...
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape ...
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, ...