Gerul a pus stăpânire pe Harghita

După 24 de ore de ninsoare viscolită, în Harghita s-a instalat gerul. Din fericire, nu mai sunt drumuri blocate şi se circulă în condiţii de iarnă.
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 10:48

Cea mai scăzută temperatură din Harghita, de minus 13 grade celsius s-a înregistrat la Topliţa şi la staţia meteo Bucin. La Joseni cea mai scăzută valoare termică a fost de minus 10 grade celsius, iar la Miercurea Ciuc mercurul din termometre a coborât la minus opt grade.

Ninsorile au încetat în cursul nopţii, dar încă viscoleşte, vântul suflă cu peste 55 de kilometri pe oră şi transportă zăpada adunată în afara carosabilului pe şosele, îngreunând traficul rutier.

Se circulă îngreunat pe DN 12 A pe sectorul Lunca de Jos, Lunca de Sus, pe DN 12 C în zona Lacul Roşu, pe DN 13 A la vârful Calonda, în bazinul Odorhei şi în trecătoarea Harghita precum şi pe DN 13.

Stratul de zăpadă variază între 60 de centimetri şi un metru şi 10 centimetri, cel mai consistent fiind în pasul Bucin.

Din fericire nu sunt drumuri blocate, restricţiile pentru vehiculele de mare tonaj au fost ridicate, toate drumurile din judeţ sunt practicabile, se circulă în condiţii de iarnă pe carosabilul acoperit cu până la trei centimetri de zăpadă tratată cu antiderapant.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...