Gitenstein: Uzina Ford are nevoie de infrastructură pentru a produce la capacitate maximă

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat, luni, la Craiova, după o vizită făcută împreună cu premierul Victor Ponta, că uzina Ford are nevoie de infrastructură bine pusă la punct pentru a produce la capacitate maximă.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 21:17
Gitenstein: Uzina Ford are nevoie de infrastructură pentru a produce la capacitate maximă

Gitenstein a vizitat fabrica Ford împreună cu premierul Victor Ponta, pe tot parcursul vizitei cei doi fiind însoţiţi de către vicepreşedintele pentru Afaceri Guvernamentale, Juridice şi de Mediu al Ford Europa, Wolfgang Schneider.

Ambasadorul SUA la Bucureşti s-a aflat la cea de-a treia vizită la fabrica din Craiova şi a subliniat că Ford are nevoie de drumuri bune pentru ca maşinile să fie livrate la timp.

„Această fabrică are capacitatea de a produce 1.000 de maşini pe zi, la fel ca orice altă mare fabrică de acest tip din SUA. În această idee însă, dacă produci 1.000 de maşini pe zi, trebuie să poţi şi să expediezi şi să livrezi 1.000 de maşini pe zi şi pentru asta este nevoie de infrastructură, iar acest lucru îl vom discuta cu primul-ministru”, a declarat Mark Gitenstein.

Ambasadorul SUA a evidenţiat cooperarea româno-americană în acest domeniu.

„Este un bun exemplu pentru ceea ce companiile americane şi româneşti pot să facă împreună. Avem trei mari companii americane care colaborează în acest parteneriat, nu numai Ford, ci şi Johnson Controls şi IXC care realizează diferite componente pentru autovehicule şi există 4.000 de angajaţi ai Ford în această fabrică şi alţi 1.500-2.000 de angajaţi în cadrul furnizorilor şi mulţi sunt americani”, a spus Gitenstein.

Prezent la Craiova alături de ambasadorul SUA şi de premierul Victor Ponta, vicepreşedintele pentru Afaceri Guvernamentale, Juridice şi de Mediu al Ford Europa, Wolfgang Schneider, a explicat strategia Ford pentru uzina de la Craiova.

„Aceasta este una dintre cele mai moderne şi mai avansate fabrici pe care Ford le deţine în Europa, iar strategia noastră a fost aceea de a produce cel mai modern autovehicul şi cel mai modern motor în România şi strategia a dat rezultate, pentru că ne bucurăm de o cerere foarte mare pentru B-MAX şi de astăzi demarăm startul oficial al campaniei de vânzări în România” a declarat Wolfgang Schneider.

Acesta a completat spunând că se va stabili nivelul producţiei de B-MAX în funcţie de cerinţele pieţei şi se va adapta pe parcurs.

Te-ar mai putea interesa și
Prăbuşirea demografică continuă – 34 de ani de declin sever pentru populaţia României. Spor natural negativ şi în luna mai 2026, trei luni consecutive în care numărul deceselor a fost aproape dublu faţă de numărul naşterilor – date INS
Prăbuşirea demografică continuă – 34 de ani de declin sever pentru populaţia României. Spor natural negativ şi ...
Criza demografică a continuat în România şi în luna mai din 2026. Populaţia României a înregistrat, în luna mai a acestui an, un spor negativ (-8.381), numărul deceselor înregistrate fiind......
Viena dublează taxa specială pentru turişti
Viena dublează taxa specială pentru turişti
După ce a înregistrat un număr record de vizitatori, capitala Austriei a decis să dubleze taxa turistică pentru a creşte ...
„Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump” – Mesajul serviciilor secrete din Israel către SUA
„Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump” – Mesajul serviciilor secrete din Israel către SUA
Israelul i-a transmis Washingtonului informaţii ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregăteşte un nou ...
Producția de mașini a României continuă să scadă. Uzinele Dacia și Ford, recul în iunie 2026
Producția de mașini a României continuă să scadă. Uzinele Dacia și Ford, recul în iunie 2026
Raportul ACAROM cu privire la producția de autoturisme din România în primele șase luni ale anului 2026 arată un recul ...