Google investeşte peste 15 miliarde de dolari în Finlanda

Gigantul tehnologic american Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat că în următorii doi ani va investi cel puţin 13 miliarde de euro (15,1 miliarde de dolari) în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) din Finlanda şi a semnat primul său contract de energie nucleară din afara SUA, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 09 sept. 2026, 13:16
Google investeşte peste 15 miliarde de dolari în Finlanda

Este vorba de un acord pe 22 de ani pentru achiziţionarea a până la 50% din producţia unei centrale nucleare din Finlanda, a anunţat separat operatorul acesteia, Fortum, scrie Agerpres.

Google a precizat că acordul de investiţii AI din Finlanda este cel mai mare de până acum încheiat în Europa. Investiţiile vor include centre de date, îmbunătăţirea reţelelor de electricitate, proiecte de energie curată şi de baterii, a precizat Google.

Energia nucleară este una dintre atracţiile oferite de Finlanda companiilor, inclusiv Microsoft şi ByteDance (proprietarul TikTok), în condiţiile în care Google caută locaţii pentru centrele de date, în timp ce reduce/limitează costurile cu energia şi îşi îndeplineşte obiectivele climatice.

„Acesta este primul acord al Google privind energia nucleară din afara SUA şi credem că este un eveniment important pentru tot ce facem noi aici”, a afirmat directorul de investiţii al companiei americane, Ruth Porat, la Helsinki.

Fortum şi Google vor explora de asemenea dezvoltarea de noi surse de energie nucleară şi regenerabilă în Finlanda, au informat companiile.

Anul acesta Alphabet şi-a majorat investiţiile pe plan global la un nivel între 195 şi 205 miliarde de dolari, pe fondul majorării cererii în domeniul tehnologiei informaţiei.

Investiţia va fi realizată în perioada 2027 – 2028, iar în faza de construcţie va contribui cu aproximativ 3,6 miliarde de dolari la PIB-ul Finlandei. După ce va deveni operaţională, ar urma să susţină anual aproximativ 7.000 locuri de muncă, a anunţat Google.

Compania de utilităţi Fortum a indicat că acordul pe termen lung furnizează certitudini economice pentru extinderea duratei de viaţă şi modernizarea centralei sale Loviisa până în 2050. Unitatea se află în apropierea centrului de date Hamina al Google.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova și Ucraina urmează să semneze, în viitorul apropiat, un nou acord de cooperare militară, care ar putea permite inclusiv transferul de tehnologii pentru producerea dronelor și......
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Un total de 142 de persoane au fost reţinute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstraţiei de sâmbătă ...
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
CNPP: 12.003 de beneficiari de pensii de serviciu, în septembrie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în luna septembrie a acestui an, de 12.003 de persoane, cu opt mai ...
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la ceremonia organizată ...