1EUR = 4.7556 RON | Bucureşti 23 º

Iulian Enache

Grecia prin ochii unui copil

Filosoful Betrand Russell spunea, cândva, că „cunoaşterea este o formă de uniune între Sine şi ne-Sine; ca orice uniune, este zădărnicită de dorinţa de a domina, şi prin urmare de orice încercare de a forţa universul să fie în conformitate cu ceea ce găsim în noi înşine"*.

06 iul, 2015 | | ECONOMICA.net

E una să fii idealist, şi ar trebui să fie alta să fii un copil naiv. Există un punct în existenţa fiecărei persoane, care odată atins ar trebui să dea măsura unui adevăr incontestabil: atunci când ne despărţim de copilărie, trebuie să ne ajustăm aşteptările în conformitate cu realitatea. Nu spun că oamenii nu trebuie să viseze sau să se lase seduşi de idealuri; spun că trebuie să avem puterea să distingem între ideal şi prostie.

Ceea ce s-a întâmplat în Grecia urmează o reţetă pe care am mai văzut-o, şi nu o dată. Un coleg îmi povestea că, după o vizită pe o insulă grecească, a rămas marcat de felul în care vedea realitatea proprietarul tavernei la care lua masa. Să fie comunism! striga acesta. Colegul a încercat să-i explice ce înseamnă asta. Nu a avut cui. Singurul lucru care a părut să-i stârnească oarecum "procesorul" cârciumarului a fost argumentul că, dacă ar fi comunism, statul ar naţionaliza tot, inclusiv taverna lui. Că nu ar mai fi proprietatea lui, ci a statului, iar el ar fi un gestionar al afacerii muncite în zeci de ani. După o scurtă pauză de gândire, omul a revenit, victorios: lasă, măcar o să fie mai bine pentru toată lumea! Inutil.

Îmi amintesc o vizită pe care am avut-o în Atena, în urmă cu vreo 10 ani. Am avut drept ghid o femeie extrem de educată, şi care nu doar că şi-a făcut treaba foarte bine, ci a fost chiar o companie plăcută. O intelectuală în vârstă de 50 şi ceva de ani, care m-a şocat profund când mi-a spus, senină, că „noi, grecii, regretăm că nu am putut avea şi noi comunism aici". Tatăl domniei sale fusese comunist, şi chiar fusese închis pentru asta, după al doilea război mondial.
Îmi amintesc că am încercat, zadarnic, să-i explic că noi chiar am trăit povestea asta, şi a fost oribil. Că e o utopie care nu funcţionează. Că e o manifestare a unei proaste interpretări a unui filosof german, care nu a putut fi implementată nicăieri în lume cu succes, pentru că e o utopie. Că e bine să fii visător, dar nu e bine să fii prost; e suficient să te uiţi la toate ţările care au încercat să facă asta, ca să vezi că nu funcţionează. De fapt, i-am spus, ştiţi ce? Fix în acele ţări care pledează pentru egalitatea între oameni, exact oamenii o duc cel mai prost, au cel mai scăzut nivel de trai din lume. Daţi-mi un exemplu de succes. Nu a putut, dar asta nu a însemnat nimic. Pentru că uneori suntem atât de încuibaţi în propriile convingeri, credinţe şi prejudecăţi, încât în loc să încercăm să ne adaptăm la realitate, facem ce spunea Russell: încercăm să schimbăm realitatea astel încât să ne fie aidoma. Nu există eşec în idealul propriu: chiar dacă au mai încercat şi alţii timp de 100 de ani, de data asta o să iasă bine. Eu o fac altfel, o fac să iasă bine!

Acum, grecii fac acelaşi lucru. Ani de-a rândul, la conducerea ţării s-au perindat tot felul de oameni care nu doar că au administrat statul prost, ci de-a dreptul dezastruos. Poate nu ar fi fost o problemă, poate că situaţia ar fi putut fi reparată, dacă nu ar fi şi minţit copios. Pe toată lumea. Da, puţină lume îşi aminteşte chestia asta.

Apoi, li s-a explicat că e ok, că li se vor împrumuta banii necesari, dar că trebuie să facă reforme. Contrar corului de idioţi care urlă din răsputeri pe Facebook că Grecia e în sfârşit liberă de torţionari, reformă nu înseamnă chin de dragul chinurilor. Înseamnă să gândeşti o economie care să producă, să nu funcţioneze doar cu bani împrumutaţi.

Fireşte, Grecia nu a reuşit să facă asta. Tot ce au putut gândi politicienii (sună familiar?) a fost să scadă veniturile sau să crească taxele. Nu viziune pe termen mediu sau lung, nu nimic. Doar paranghelie. Apoi a venit echipa Syriza. A întrebat la alegeri: vreţi să mai tăiem din bani, sau vreţi să petrecem, ca până acum, şi totul să fie bine? Că avem noi soluţia!
Apoi s-au trezit la putere. Pentru că, în principiu, nimeni nu vrea mai puţini bani, ci cel puţin la fel de mulţi. Şi aici, aceeaşi surpriză pe care au avut-o parlamentarii români când au votat cu patru mâini fiecare să se mărească salariile profesorilor: deşi ei deciseseră că aşa trebuie făcut, banii refuzau să se supună aşteptărilor lor şi întârziau să apară în realitate! Uimitor! În realitate, nu aveau de unde să plătească profesorii! Ce este de făcut, atunci când tu iei o hotărâre, iar universul refuză să se supună acesteia?

Fireşte, a început din nou milogeala pe la bănci, FMI, BM etc. Grecia a ajuns, din cauza conducerii sale, un stat cerşetor, unul care trăieşte din împrumuturi. Încet-încet, milogeala s-a transformat în furie, şi au început ameninţările: vom deschide graniţele pentru membrii Statului Islamic, şi le dăm cetăţenie, să poată circula liberi prin Europa! Vom face acorduri cu Rusia şi China, şi vom fi calul lor troian în UE! Vom ieşi din zona euro, şi vă vom lăsa să vă descurcaţi!
Nici ameninţările nu au dat roade. Au stârnit doar uimirea, apoi scârba partenerilor de discuţii. Ajunşi la disperare, cei care propuneau soluţii au ajuns să întrebe poporul: ce este de făcut? Ca şi cum nu de asta fuseseră votaţi, pentru că au promis soluţii.

Fireşte, a urmat un referendum făcut în bătaie de joc. Au întrebat nişte oameni acelaşi lucru ca la alegeri: vreţi să fiţi mai săraci? NU, a răspuns Grecia în cor. Pentru că nu li s-a explicat niciodată diferenţa între aşteptări şi realitate. Pentru că, asemenea unor copii, refuză realitatea, şi vor ca lucrurile să se întâmple aşa cum vor ei. Să avem bani, dar să nu facem reformă!

Povestea Greciei este tristă. Poate şi din cauză că valul de oameni care aplaudă cu pasiune „eliberarea" Greciei de sub jugul capitalist nu şi-a pus nici o clipă întrebarea: „avem libertate. Ce facem cu ea?". Pentru că doar pentru un copil sau pentru un adult cu mintea unui copil, libertatea este absolută şi nu implică autocenzură. Pot să fac orice vreau, urlă ei victorioşi, uitând că exact asta este diferenţa între om şi bovină: aceea de a-ţi controla pornirile pentru un câştig mai mare pe termen lung sau al comunităţii. Sigur că pot să-mi fac nevoile fix aici, în mijlocul străzii, pentru că aşa îmi vine. De ce să nu o fac?

„Fac ce vreau" se traduce, în cazul Greciei, printr-un nou împrumut. Este singura soluţie pentru ca acea ţară să existe în continuare. Dacă partenerii vestici vor refuza să mai ajute Grecia, va trebui să se orienteze către alţi parteneri. Şi sincer, nu vreau să-mi imaginez care ar fi, pentru acea ţară, preţul unui împrumut luat de la Moscova sau Beijing. Dar sunt destul de convins că nu vor cere la schimb austeritate sau performanţă economică. La fel cum sunt destul de convins că Syriza înseamnă doar o mână de păcălici care au fost plătiţi de ruşi şi care au avut ca misiune doar să facă maximum de haos posibil în UE. Altfel explicaţi-mi şi mie comportamentul lui Varoufakis: spune că dacă oamenii votează DA, îşi dă demisia. Oamenii votează NU, şi Varoufakis îşi dă demisia, după tot tămbălăul inutil din ultima perioadă, care, de ce să nu vedem, a ocupat tot timpul UE şi a unei părţi din SUA. Hai să fim serioşi.

Îmi amintesc că în cărţile despre al doilea război mondial pe care le citeam când eram mic (da, pe vremea comunismului), ruşii erau prezentaţi drept poporul mic, care luptă în ismene, cu uluci rupte din gard, împotriva invadatorului german imens şi super tehnologizat. De regulă „o mână de ruşi" se băteau cu milioane de nemţi, cu pieptul, fireşte, gol. Acesta este unul dintre talentele ruseşti: acela de a se prezenta pe sine drept veşnica victimă umilă a invadatorilor şi marilor puteri, în timp ce „ceilalţi" sunt mari şi puternici. Uităm, fireşte, că Stalin a făcut cele mai multe victime în al doilea război mondial, asta după ce a atacat Polonia la braţ cu Germania, declanşând cel mai ucigător conflict cunoscut de om. Astăzi, propaganda ruseasă e identică: Rusia e o biată victimă care-şi vede de treabă, şi iată, acest gigant ocult, care finanţează şi controlează lumea, nu o lasă în pace! A răsucit atât de bine aceste cuvinte în minţile naivilor planetei, încât aceştia se luptă, sincer, cu un gigant ocult care face rău planetei, corupând totul cu bani murdari.

În tot acest timp, Rusia măcelăreşte oameni în statul suveran Ucraina şi plăteşte partide de extremă prin Uniunea Europeană. Este o ţară în care cetăţenii au un nivel de trai scăzut (salariul minim în Rusia este de 95 de euro pe lună, iar salariul mediu de 480 de euro pe lună - adică 427 de lei, respectiv 2.160 de lei ), în pofida zăcămintelor uriaşe de resurse pe care stă statul. Care stat, de ce să nu spunem adevărul, înseamnă o mână de mafioţi şi securişti, grupaţi în jurul unui fost ofiţer KGB, recunoscut ca atare, care persecută minorităţile, ucide ziarişti şi dizidenţi, bate şi întemniţează gay pentru că încearcă să-şi ceară drepturile şi arestează sau ucide oamenii care încearcă să spună că nu este ok.

Marele gigant mondial, duşmanul comun, inamicul binelui şi al egalităţii, ai cărui cetăţeni au cel mai ridicat nivel de trai din toată lumea, pentru ale căror drepturi statul moare de gât cu restul lumii, tocmai a legalizat căsătoriile între cuplurile homosexuale şi momentan se chinuie să împrumute, din nou, Grecia pentru ca oamenii să-şi ia pensiile şi salariile.

Sigur, nu trebuie să lăsăm adevărul sau realitatea să ne strice visul frumos. Mai ales când scopul este acela de a face râurile să curgă invers, de a pune munţii cu vârful în jos sau de a reinventa omul din rădăcini şi de a crea „omul nou". Şi de câte ori eşuăm în a adapta universul propriilor fantezii, să dăm vina pe ceilalţi. Eu aş face, dar nu mă lasă aceia! Uite, duşmanul! Nu mă lasă să fac râul să curgă în amonte! Eu aş putea avea mulţi bani şi aş putea petrece toată ziua, dar nu mă lasă Oculta mondială! De ce nu mă laşi, Oculto? E adevărat că mi-a dat bani şi chiar mi-a iertat o parte din datorii, dar tot ea e de vină!

Să ne urăm succes, tovarăşi!

 

*Traducere aproximativă din Betrand Russell, The Problems of Philosophy, Cap. XV, paragraful 10. http://www.gutenberg.org/files/5827/5827-h/5827-h.htm

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO