Greva generală din administraţie, care trebuia să înceapă marţi, a fost suspendată

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat suspendarea grevei generale din administraţie care urma să fie declanşată marţi, pe termen nelimitat, ca urmare a unor negocieri purtate la sfârşitul săptămânii cu vicepremierul Vasile Dîncu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 18 iul. 2016, 12:05
Greva generală din administraţie, care trebuia să înceapă marţi, a fost suspendată

Potrivit unui comunicat al FNSA transmis, luni, în cazul în care angajamentele Guvernului, precum şi termenele de soluţionare ale acestora nu vor fi respectate, FNSA va relua acţiunile de protest.

„Urmare a întâlnirilor de lucru de sâmbătă şi duminică dintre Valer Suciu, preşedinte FNSA, şi Vasile Dîncu, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, au fost convenite mai multe lucruri, astfel încât FNSA suspendă greva generală pe perioadă nedeterminată programată a fi declanşată începând cu 19 iulie. În cazul în care angajamentele Guvernului României din acest acord, precum şi termenele de soluţionare ale acestora nu vor fi respectate, FNSA va relua acţiunile de protest”, se arată în comunicat.

Astfel, apreciind că Ministerul Dezvoltării lucrează la un proiect important de modernizare şi reformă a administraţiei publice, FNSA şi Guvernul au deschis un parteneriat pentru analizarea şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală.

„Parteneriatul se referă şi la analiza, dezbaterea şi promovarea strategiilor de modernizare a funcţiei publice, precum şi la strategia formării profesionale în administraţia publică centrală şi locală, la participarea la dezbaterile şi lucrările Comisiei interministeriale pentru redactarea Codului Administrativ şi a Codului de procedură administrativă. Vom analiza împreună efectele negative în scopul corectării sau eliminării unor prevederi din OUG nr. 20/2016. Reprezentantii FNSA vor participa la grupurile de lucru ale Guvernului care elaborează Legea pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”, se mai arată în comunicatul FNSA.

Reprezentanţii FNSA adaugă că, în cadrul construcţiei legii salarizării unitare, Guvernul va lua în discuţie posibilitatea ca administraţia publică locală să fie considerată ramură prioritară, pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judetene/primării şi celelalte categorii de bugetari.

„FNSA va sprijini Guvernul pentru colectarea datelor privind salariile ce vor fi plătite începând cu data de 1 august în unităţile administrativ-teritoriale şi vor fi înregistrate în registrul public de evidenţă, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 20/2016. Cu privire la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, Guvernul va iniţia discuţiile cu Ministerul Finanţelor Publice pe baza următoarelor principii: norma de hrană să se acorde tuturor salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetelor aprobate, iar acordarea voucherelelor de vacanţă să fie condiţionată de îndeplinirea unor criterii de performanţă”, scriu sindicaliştii FNSA.

FNSA a organizat până acum o grevă de o oră şi una de o zi având mai multe revendicări, printre care acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă, precum şi o creştere a salariilor cu 25 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...