Grevă generală în Grecia

Grecia va fi paralizată joi de cea de-a doua grevă generală de 24 de ore din acest an împotriva politicilor de austeritate, transmite AFP.
Economica.net - J, 27 nov. 2014, 08:30
Grevă generală în Grecia

Mişcarea de protest va afecta şcolile, spitalele, băncile şi marile companii de stat în timp ce o serie de sindicate din sectoarele de distribuţie şi hotelier şi-au chemat membrii să se alăture grevei. Controlorii de trafic aerian vor fi şi ei în grevă, ceea ce înseamnă anularea zborurilor cu plecare sau cu destinaţia Atena în timp ce toate navele vor rămâne la chei ca urmare a grevei docherilor.

Transportul în comun din Atena va funcţiona doar câteva ore în cursul dimineţii, în ideea de a permite transportul protestarilor la mitingul programat a avea loc în jurul prânzului, scrie Agerpres.

Confederaţiile sindicatele GSEE, reprezentând angajaţii din sectorul privat, şi Adedy, din sectorul public, denunţă ‘măsurile guvernamentale care întreţin Evul Mediu social, şomajul de coşmar, politicile care fac din muncitori variabila de ajustare pentru criză şi deficite’.

Economia Greciei a revenit pe creştere în trimestrul al treilea al acestui an, avans care ar urma să se accelereze în 2015, însă după ce a traversat şase ani de recesiune PIB-ul Greciei a fost amputat cu aproximativ 25%. De asemenea, Organizaţia Internaţională a Muncii a estimat că în timpul crizei Grecia a pierdut un sfert din locurile de muncă iar în luna august rata şomajului se situa la 25,9%.

În aceste condiţii, Parlamentul de la Atena ar urma să voteze săptămâna viitoare un proiect de buget pe 2015 care prevede continuarea măsurilor de reducere a cheltuielilor, în special în domeniul sănătăţii şi educaţiei. În plus, autorităţile de la Atena se află şi sub presiunea creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) care derulează în prezent o analiză a economiei Greciei înaintea ieşirii ţării de sub programul de asistenţă convenit în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh seara. Suntem cea mai scumpă piață din Europa
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh ...
Pe fondul temperaturilor foarte mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în România, cu un vârf de peste 800 de euro/MWh seara. La nivel de medie a zilei în piața pentru......
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026 a fost de 6.786, în creştere cu 3,07% ...
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Poluare cu păcură a fost raportată pe plajele de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre, aproape zilnic în zone aflate ...
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Seceta moderată şi puternică se menţine în vestul, nordul şi centrul ţării la culturile de grâu şi porumb – ANM
Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la optime pentru culturile de grâu de toamnă ...