Grupul german RWE analizează participaţia în proiectul Nabucco

RWE, al doilea mare furnizor de utilităţi din Germania, analizează dacă gazoductul Nabucco mai corespunde necesităţilor strategice ale grupului, a declarat un purtător de cuvânt, adăugând că nu a fost luată o decizie de a renunţa la proiect, potrivit Reuters.
Economica.net - D, 13 mai 2012, 15:42

„Suntem în continuare convinşi că Nabucco în forma originală este cea mai bună soluţie pentru toate părţile implicate (furnizori, clienţi, operatori de reţea). În lumina condiţiilor în schimbare prin planificarea de noi proiecte, analizăm dacă sunt asigurate în continuare cerinţele noastre strategice şi comerciale privind Nabucco”, a spus purtătorul de cuvânt.

Revista germană Der Spiegel a informat, fără a cita surse, că mai mulţi directori importanţi ai RWE au semnalat liderilor de la Berlin şi Bruxelles că grupul ar putea ieşi în curând din consorţiul Nabucco.

Proiectul Nabucco, care vizează reducerea dependenţei Europei de aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia, vizează aducerea pe piaţa europeană de gaze din zona Mării Caspice, însă nu a semnat până în prezent contracte pentru a-şi asigura gazele naturale necesare funcţionării.

Criticii afirmă că proiectul are un cost, estimat la peste 12 miliarde de dolari, prea ridicat şi că va avea dificultăţi în a-şi asigura suficient gaz natural fără implicarea Rusiei.

RWE şi-a exprimat îngrijorarea la începutul acestui an referitor la situaţia proiectului, adăugând că este interesat de noul proiect TANAP (Trans-Anatolian gas pipeline project), în timp ce MOL Ungaria a avertizat în aprilie că şi-ar putea vinde participaţia la proiect.

Consorţiul Nabucco, cu sediul la Viena, are acţionari companiile OMV Austria, Transgaz (TGN), MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, Botas Turcia şi RWE Germania.

Proiectul vizează construcţia unui gazoduct din regiunea Caspică până în Austria, cu o capacitate de 31 miliarde metri cubi de gaze pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante tendințe din tehnologie care vor modela sectorul iGaming în 2026
Cele mai importante tendințe din tehnologie care vor modela sectorul iGaming în 2026
Industria iGaming nu a stat niciodată pe loc și s-a bucurat de acces la cele mai noi inițiative tehnologice. De la cazinourile tradiționale până la platformele online avansate, industria s-a......
Undă verde: Lucrările la noul stadion Dinamo încep pe 1 octombrie
Undă verde: Lucrările la noul stadion Dinamo încep pe 1 octombrie
Compania Națională de Investiții, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat ...
Kazahstanul vrea tot mai mult să ocolească Rusia. Plan al tuturor companiilor petroliere din țară pentru o nouă rută a țițeiului spre Europa
Kazahstanul vrea tot mai mult să ocolească Rusia. Plan al tuturor companiilor petroliere din țară pentru o nouă rută ...
Marile companii petroliere din Kazahstan derulează un studiu de fezabilitate pentru o rută de export alternativă trans-caspică, ...
Episodul Irlanda – Preşedinţia UE. Ce spune ministrul irlandez al Agriculturii despre un ajutor suplimentar de urgenţă pentru agriculturori
Episodul Irlanda – Preşedinţia UE. Ce spune ministrul irlandez al Agriculturii despre un ajutor suplimentar de urgenţă ...
Acordarea unui sprijin suplimentar de urgenţă din partea Uniunii Europene pentru sectorul agricol al blocului comunitar ...