Din acest total, aproape 452.000 de lei au reprezentat despăgubiri achitate pentru cele mai mari 30 de dosare de daună. În acest segment, cele mai mari plăți au fost înregistrate în județele Ilfov, Sibiu și Dâmbovița, în municipiul București și în județul Cluj, urmate de Mehedinți, Bihor, Tulcea și Hunedoara. Cea mai mare despăgubire individuală din perioada analizată a fost de 57.000 de lei.
Această acoperire de răspundere civilă legală oferă protecție financiară atunci când asiguratul este răspunzător, potrivit legii și condițiilor contractuale, pentru prejudicii produse altor persoane. De exemplu, o avarie la instalațiile unui apartament poate afecta locuințele vecinilor și poate genera costuri semnificative pentru repararea pagubelor.
Un exemplu recent este incidentul petrecut săptămâna trecută în București, pe Bulevardul Tineretului, unde elemente din beton ale unui balcon situat la etajul al șaptelea s-au desprins și au avariat un autoturism parcat. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă cazul arată că incidentele asociate unei locuințe pot afecta și bunurile altor persoane, dincolo de limitele apartamentului sau ale clădirii.
Astfel de situații evidențiază importanța acoperirii de răspundere civilă legală inclusă în polița facultativă de locuință, care poate oferi sprijin financiar pentru despăgubirea terților atunci când răspunderea revine asiguratului, iar evenimentul se încadrează în riscurile acoperite prin poliță.
„Atunci când un incident produs într-o locuință afectează proprietățile vecinilor sau alte persoane, prejudiciile provocate altora pot depăși cu mult propriile daune. Acoperirea de răspundere civilă legală îl ajută pe asigurat să gestioneze aceste obligații financiare și contribuie, în același timp, la despăgubirea persoanelor prejudiciate. Tocmai de aceea, este important ca limita de răspundere aleasă de proprietar să fie adaptată riscurilor și tipului de locuință”, a declarat Alexandru Ciuncan (foto), președinte & director general al UNSAR.
„Un incident casnic poate avea consecințe financiare serioase atât pentru noi, cât și pentru vecinii noștri sau pentru alte persoane. Stă în puterea noastră să fim responsabili, să ne protejăm bugetul și să evităm conflictele printr-o asigurare adaptată nevoilor reale. În prezent, doar 2 din 10 locuințe sunt protejate de o asigurare facultativă în fața unor situații nefericite”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.
Asigurarea facultativă a locuinței oferă o protecție mai amplă decât cea destinată exclusiv clădirii și bunurilor din interior. Prin includerea acoperirii de răspundere civilă legală, polița poate acoperi, în limitele și condițiile contractuale, și prejudiciile provocate accidental vecinilor sau altor terți. O conductă spartă, o instalație defectă ori un alt incident pornit din locuința noastră poate afecta mai multe apartamente și poate genera costuri greu de suportat din bugetul propriu. În astfel de situații, asigurarea contribuie la repararea rapidă a pagubelor, protejează echilibrul financiar al familiei și ajută la evitarea tensiunilor dintre vecini.
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 23 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.