Guvernatorul Băncii Austriei spune că BCE trebuie să fie gata să dezamăgească pieţele uneori

Banca Centrală Europeană a mers prea departe în trecut în dorinţa de a veni în întâmpinarea aşteptărilor pieţelor financiare şi ar trebui să fie pregătită să dezamăgească pieţele uneori, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a Austriei şi membru în consiliul guvernatorilor BCE, Ewald Nowotny, informează Reuters.
Economica.net - J, 29 aug. 2019, 11:47

Aceste declaraţii sunt similare cu cele făcute marţi de viceguvernatorul BCE, Luis de Guindos, care a susţinut că banca centrală trebuie să aibă o atitudine critică faţă de aşteptările pieţelor şi să îşi bazeze deciziile pe date macroeconomice.

Pieţele financiare aşteaptă ca BCE să adopte noi măsuri de stimulare la reuniunea de politică monetară din 12 septembrie. De asemenea, investitorii mizează pe mai multe decizii de reducere a dobânzii de bază pentru anul următor şi o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni.

„În ultimii ani, am urmat, poate prea intens, aşteptările pieţei şi am evitat să le dezamăgim. Părerea mea este că băncile centrale trebuie să fie instituţii decisive şi de acea trebuie, uneori, să dezamăgească pieţele”, a precizat Nowotny într-un interviu publicat în cotidianul austriac Wiener Zeitung. Acesta nu a oferit alte detalii cu privire la ce tip de dezamăgire are în vedere.

Pe lângă necesitatea unor noi stimulente, oficialii BCE au opinii împărţite şi cu privire la necesitatea modificării ţintei de inflaţiei a BCE, care vrea să menţină creşterea preţurilor la un nivel mai mic dar apropiat de 2%.

În ceea ce îl priveşte, Nowotny afirmă că este favorabil unei politici de ţintire a inflaţiei similare cu cea adoptată de băncile centrale din Cehia, Israel sau Suedia, care au ca obiectiv o ţintă de inflaţie de 2% plus/minus un punct procentual. „Susţin acest punct de vedere pentru că înseamnă că o inflaţie de 1,6% este în interiorul zonei ţintă şi de acea nu este nevoie de măsuri de politică monetară”, a adăugat Nowotny.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune pentru navigaţia civilă în regiune, iar experţi turci cer un cadru mai......
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, ...
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest ...