Guvernul de la Roma și constructorul auto european Stellantis au ajuns la un acord pentru creșterea producției de mașini în fabricile companiei din Italia

Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, şi directorul general al Stellantis, Carlos Tavares (foto), au convenit luni asupra necesităţii majorării producţiei auto în Italia, ţara brandurilor Fiat şi Alfa Romeo, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 iul. 2023, 20:58
Guvernul de la Roma și constructorul auto european Stellantis au ajuns la un acord pentru creșterea producției de mașini în fabricile companiei din Italia

Ministerul Industriei şi Stellantis, al treilea producător auto mondial, vor să semneze până la finalul lunii un acord ce vizează majorarea producţiei de maşini în Italia, a anunţat Adolfo Urso.

„Părţile au convenit că este necesar să se intervină imediat pentru inversarea tendinţei negative din ultimii 20 de ani”, a declarat Urso, după o întâlnire la Roma cu şeful Stellantis.

Obiectivul lui Urso este ca Italia să producă în următorii ani peste un milion de vehicule, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Stellantis, care deţine brandurile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, a produs sub 700.000 de vehicule în Italia în 2022 şi în 2021. Sindicatele se aşteaptă la majorarea producţiei în acest an în Italia la 800.000 de unităţi.

Ultima dată când Stellantis a produs peste un milion de vehicule în Italia a fost în 2017.

În prezent, Stellantis are aproximativ 45.000 de angajaţi în Italia, iar conform Asociaţiei ANFIA în toată industria auto a ţării lucrează peste 270.000 de persoane, direct şi indirect. Sectorul auto este responsabil pentru mai mult de 5% din PIB-ul Italiei.

Săptămâna trecută, Stellantis a prezentat două noi vehicule electrice (EV) în Italia, ca parte a eforturilor de a-şi accelera vânzările şi a depăşi concurenţa low-cost din China.

SUV-ul compact pe baterii Fiat 600 (cu un preţ de pornire de 35.950 euro) şi versiunea electrică îmbunătăţită a modelului Topolino din anii ’30 au fost prezentate marţi seară la fabrica din Torino. Topolino (care în italiană înseamnă şoricel) are un preţ de pornire de 35.950 euro.

Deşi ceremonia oficială a avut loc în Italia, vehiculele vor fi produse la fabricile din Maroc şi, respectiv, Polonia, deoarece Stellantis încearcă să ţină sub control costurile cu fabricarea EV. Dar producătorul auto este sub presiune din partea politicienilor locali să menţină locurile de muncă şi producţia în Europa Occidentală.

Producătorul maşinilor Jeep şi Alfa Romeo intenţionează anul acesta să renunţe la 2.000 de angajaţi din Italia (aproximativ 4,3% din forţa sa de muncă din această ţară), după relocarea producţiei de vehicule electrice şi hibride.

Directorul general Carlos Tavares a avertizat asupra efectelor fluxului de maşini electrice ieftine din China în Europa şi a exclus producerea de maşini electrice mici în ţări cu costuri ridicate, cum ar fi Franţa, şi a anunţat că Stellantis ar putea în schimb fabrica maşini în India.

În acelaşi timp, producătorul auto s-a angajat să majoreze producţia la uzina Melfi din sudul Italiei şi să meargă mai departe cu planurile pentru o fabrică de baterii la Termoli. De asemenea, celebra uzină din Torino va deveni un hub pentru vehicule electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului făcut de compania americană, citat de publicația Gadget.ro....
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât ...