Guvernul, presat să adopte noile reguli RCA. Iacob, AURSF, asociație consumatori: Decontarea directă obligatorie va ușura situația păgubiților

Anunțul făcut de președintele ASF, Nicu Marcu, potrivit căruia decontarea directă a daunelor RCA va deveni obligatorie, continuă să producă ecouri. După asupra acestei posibilități s-au exprimat sepcialiști din companiile de asigurări, brokerii și service-urile, apare o primă reacție din zona asociațiilor de consumatori. Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită autorităților urgentarea adoptării Ordonanței de Urgență care urmează să intoducă noile reguli.
Economica.net - J, 21 ian. 2021, 10:03
Guvernul, presat să adopte noile reguli RCA. Iacob, AURSF, asociație consumatori: Decontarea directă obligatorie va ușura situația păgubiților

Decontarea directă obligatorie ar însemna că daunele vor fi achitate în primă fază de către asigurătorul RCA al șoferului păgubit, nu al celui vinovat, cum se întâmplă în prezent, urmând ca cele două părți să își compenseze creanța ulterior, pe un sistem similar cu cel al regreselor CASCO-RCA.

ECONOMICA.NET a prezentat pe larg efectele acestor mofdificări, citând specialiști din tot circuitul RCA. Culisele acestei schimbări le puteți vedea AICI

 

AURSF, una dintre puținele asociații de consumatori active în zona asigurărilor, subliniază că decontarea directă obligatorie va aduce beneficii consumatorilor și păgubiților. În acest context, organizația solicită Ministerului Finanțelor Publice să grăbească adoptarea OUG care va implementa noile măsuri.

“Decontarea directă obligatorie va ușura situația consumatorilor care vor fi victimele unui eveniment rutier, aceștia nemaifiind obligați să aștepte decontarea din partea asigurătorului șoferului vinovat. In plus, avand in vedere generalizarea la nivelul pietei, decontarea directa obligatorie ar trebui sa determine scaderea, in unele cazuri semnificativa, a pretului politelor RCA pentru consumatorii care au optat in trecut pentru decontarea directa. Consideram ca decontarea directa obligatorie va determina si o schimbare a comportamentului consumatorilor, care vor fi direct interesati sa aleaga serviciile acelor asiguratori care s-au remarcat prin plata la timp a despagubirilor aferente contractelor RCA si care nu au fost reclamati pentru acest aspect la Autoritatea de Supraveghere Financiara”, afirma Alin Iacob, presedintele AURSF.

Redăm, mai jos, tot comunicatul de presă al AURSF


Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) solicita Ministerului Finantelor sa puna cat mai urgent posibil in dezbatere publica proiectul de ordonanta de urgenta privind decontarea directa obligatorie a daunelor aferente contractelor de raspundere civila auto (RCA).
 
Acest mecanism, generalizat la nivelul intregii piete, va permite consumatorilor sa se adreseze propriilor asiguratori pentru a fi despagubiti, in cazul in care vor fi situatia de a fi in postura de pagubiti in cadrul unui contract RCA.
 
In felul acesta, ne asteptam la o reducere semnificativa a numarului de petitii care vor fi depuse la Autoritatea de Supraveghere Financiara, care au explodat pe parcursul anului trecut.
 
Reamintim ca AURSF a propus, inca din 2017, de la discutiile pe marginea adoptarii Legii RCA, adoptarea mecanismului de decontare directa obligatorie, pentru a permite consumatorilor sa se adreseze propriilor asiguratori in cazul in care vor fi victimele unui eveniment rutier in care au fost implicati, pentru a evita situatiile in care ramaneau luni de zile cu masina in service sau erau obligati sa se adreseze instantelor pentru a beneficia de o despagubire corecta.
 
De asemenea, AURSF a atras in repetate randuri atentia asupra costurilor prohibitive impuse de unii asiguratori pentru optiunea de decontare directa, ceea ce constituia o adevarata bariera, fiind un factor important de descurajare a optiunii consumatorilor pentru aceasta modalitate de decontare.
In context, AURSF a initiat opinia pentru introducerea decontarii directe obligatorii, adoptata cu o larga majoritate de membrii Grupului Consultativ de Dialog Permanent in Domeniul Protectiei Consumatorilor de

 

Te-ar mai putea interesa și
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Masa de Paşte – Care sunt produsele tradiţionale cu cele mai mari scumpiri şi ce s-a ieftinit (date oficiale INS)
Scumpiri Paşte - Produsele tradiţionale pentru masa de Paşte s-au scumpit semnificativ în ultimul an, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate la pudra de cacao, ciocolată şi miezul......
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, merge la capacitate maximă – Anunţ de la Guvern
Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea şi funcţionează la capacitate maximă, a scris, ...
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM 6 aprilie – 19 aprilie
Cum va fi vremea de Paşte şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme, unde va fi vreme rea – Prognoză ANM ...
Regimul termic va fi unul capricios în aproape toate regiunile din ţară, pe durata următoarelor două săptămâni (6 ...
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii pe termen lung
Cum transformă un ansamblu rezidențial Pipera, construit după standardul nZEB, costurile de întreținere în economii ...
Facturile lunare de utilități sunt adesea o sursă constantă de incertitudine. Costurile variază de la un sezon la altul, ...