Guvernul va returna transportatorilor acciza doar pe o declaraţie, neputând să-i verifice

Guvernul a constatat că ANAF nu poate verifica în timp real dacă transportatorii care solicită restituirea unor bani din acciza suplimentară la motorină primesc şi alte compensaţii, ceea ce ar sista plata, şi le va da banii pe baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, controlată ulterior, informeaza Mediafax. 
Economica.net - lun, 15 dec. 2014, 16:22
Guvernul va returna transportatorilor acciza doar pe o declaraţie, neputând să-i verifice

Legislaţia actuală stabileşte că, pentru a se înscrie în în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize, transportatorii trebuie să facă dovada că nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport mărfuri şi persoane, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să verifice acest lucru şi să informeze Autoritatea Rutieră Română, prin intermediul căreia sunt restituiţi banii.

Guvernul a ajuns însă la concluzia că aceste compensaţii pot fi acordate atât de autorităţi centrale, cât şi de cele locale, astfel că „identificarea lor şi administrarea informaţiilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este greu de realizat”, relevă un proiect obţinut de MEDIAFAX.

Constatarea s-a produs la cinci luni după termenul de la care transportatorii au putut depune cereri pentru estituirea unei părţi din banii aferenţi accizei.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...