Haşotti, la România TV: PNL solicită demisia în bloc a tuturor parlamentarilor

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că USL solicită demisia tuturor parlamentarilor, nu numai ai Uniunii, şi organizarea de alegeri anticipate.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 10:44

Puiu Haşotti a declarat, luni, la Romania TV, că USL va solicita tuturor parlamentarilor să-şi depună demisia din funcţii.

„Această solicitare este pentru a avea un Parlament nou şi credibil, nu o majoritate parlamentară artificială”, a subliniat liderul senatorilor PNL.

„Este vorba de demisia tuturor parlamentarilor, nu numai a celor ai PNL sau ai USL”, a subliniat el.

„A fost o şedinţă a biroului politic al PNL, acum are loc o şedinţă a birourilor politice ale USL, dar dacă va fi o decizie politică, să se convină ca toţi parlamentarii să-şi dea demisia, vor fi obligaţi toţi să demisioneze prin forţa lucrurilor şi printr-o minimă morală politică. Nu cred că cineva va refuza demisia”, a menţionat liberalul, adăugând că USL beneficiază şi de sprijinul Partidului Conservator.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor. El susține că acest proiect......
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze Canada în urma unui atac militar
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare "riscul extrem" al unei acţiuni militare a Statelor Unite sub ...
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia Europeană
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia ...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță, prin intermediul unui ...