Hesburger deschide al 13-lea restaurant din România, al cincilea din București, în urma unei investiții de 350.000 de euro

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu burgeri din Finlanda și țările baltice și unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, a deschis al 13-lea restaurant din România, în cadrul centrului comercial Promenada București, în urma unei investiții de 350.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 13 oct. 2025, 17:20
Hesburger deschide al 13-lea restaurant din România, al cincilea din București, în urma unei investiții de 350.000 de euro

„Centrele comerciale sunt constant populare în România, iar deschiderea celui de-al cincilea restaurant din Capitală, în cadrul Promenada București, este un pas firesc pentru brandul nostru. Cu zona de restaurante recent renovată, mall-ul devine un loc atractiv atât pentru bucureșteni, cât și pentru vizitatori, iar aceștia se pot bucura de aromele lor preferate, într-un singur loc, care include acum și varietatea de produse Hesburger. Continuăm expansiunea noastră, iar următorul oraș pe care ne concentrăm va fi Galați”, declară Ieva Salmela, Director of International Communications & Marketing Hesburger.

Noul restaurant, a cincea locație Hesburger din București, este situat în zona de food-court Promenada și a creat 20 de noi locuri de muncă.

Hesburger a intrat pe piața românească în mai 2024, cu primul său restaurant, în Râmnicu Vâlcea. De atunci, a deschis o locație la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, urmată de restaurante în Brăila și trei noi deschideri în București – la AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City și Mega Mall. Iași a devenit prima locație din regiunea Moldova, cu o deschidere în aprilie 2025, urmată de primul drive-in Hesburger din România în Curtea de Argeș. Compania a deschis, ulterior, restaurante în Buzău, Crevedia – cu un al doilea drive-in și, cele mai recente, în Pitești și Craiova.

Produsele Hesburger sunt recunoscute pentru gustul și calitatea lor, bazate pe sosuri Hesburger, create după rețete originale și produse în fabricile proprii din Finlanda și Lituania, și pentru faptul că pentru burgeri se folosește 100% carne de vită.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela și soția sa, Kirsti Salmela, și-a început afacerea cu fast-food în 1966 în orășelul Naantali. O afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în 9 țări și are peste 490 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 263 de locații în Finlanda, 68 în Lituania, 54 în Estonia, 54 în Letonia, 34 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania, una în Polonia și 13 în România. Hesburger are peste 6.000 de angajați în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total al acestora depășește 9.100.

Te-ar mai putea interesa și
Softbinator Technologies raportează o crestere a profitului net de 158% pentru primele șase luni din 2026
Softbinator Technologies raportează o crestere a profitului net de 158% pentru primele șase luni din 2026
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare AI/ML și......
FOTO Traficul sub Podul Constanța va fi redeschis la două benzi/sens luna viitoare. Anunțul PMB despre lucrările la linia de tramvai
FOTO Traficul sub Podul Constanța va fi redeschis la două benzi/sens luna viitoare. Anunțul PMB despre lucrările la linia ...
Primăria Municipiului București (PMB) estimează că lucrările la linia de tramvai de zona Podului Constanța vor fi finalizate ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră inacceptabil plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor afectați de secetă
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră inacceptabil plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor afectați ...
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectaţi de secetă nu poate fi acceptat în condiţiile ...
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR sesizează ANI cu privire la averea și posibilele conflicte de interese al primarului Sectorului 4 Daniel Băluță
USR Sector 4 a depus, luni, o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care solicită verificarea averii ...