Hollande dă asigurări că traficul cu petrol al organizaţiei Statul Islamic a fost redus semnificativ

Preşedintele francez Francois Hollande a dat asigurări vineri că productiva contrabandă cu petrol organizată din Siria de gruparea Statul Islamic (SI) a fost 'redusă semnificativ', transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 18 dec. 2015, 17:32
Hollande dă asigurări că traficul cu petrol al organizaţiei Statul Islamic a fost redus semnificativ

‘Avem în prezent certitudinea că traficul cu petrol al cărui beneficiar era Daesh (acronimul arab al SI) s-a redus semnificativ’, a declarat Hollande într-o conferinţă de presă la Bruxelles, la sfârşitul unui summit european.

‘Secăm resursele financiare ale acestei grupări teroriste prin atacuri’ executate în special de aviaţiile franceză şi americană, a dat el asigurări.

Acest lucru înseamnă – a insistat Francois Hollande – a garanta că ‘traficul pe care Daesh îl poate organiza, trafic cu petrol şi cu opere de artă, poate fi anihilat’.

El a salutat faptul că operaţiunile militare s-au intensificat, aşa cum a cerut ‘la o zi după atentate de la 13 noiembrie’ de la Paris, prin ‘lovituri serioase’ date, în opinia sa, Statului Islamic în Irak, dar şi în Siria.

‘În Irak, prin operaţiuni la sol sprijinite de atacuri aeriene de care Franţa a fost în mare parte responsabilă s-au putut recuceri teritorii’, a afirmat el.

În ceea ce priveşte operaţiunile din Siria, ele au vizat ‘în principal centrele de antrenament şi cele de logistică’, în special instalaţii petroliere, a precizat el.

Reamintind că el a făcut apel la solidaritatea celor 28 de state membre ale UE la o zi după atentatele de la 13 noiembrie de la Paris, Hollande a salutat faptul că ‘ţările europene au răspuns’ la apelul său, oferind exemplele Marii Britanii, Germaniei, Suediei, Belgiei, Olandei sau Italiei.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...