IAA România: Modificarea Legii audiovizualului va arunca în aer piaţa de publicitate

 IAA România spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că restrângerea libertăţii comerciale a agenţiilor prin eliminarea lor din tranzacţiile de publicitate va avea un impact dezastruos asupra industriei, iar pierderile pieţei de publicitate TV sunt estimate la 20%, respectiv 40 de milioane de euro.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 12:21
IAA România: Modificarea Legii audiovizualului va arunca în aer piaţa de publicitate

Potrivit comunicatului, miercuri dimineaţă, International Advertising Association (IAA) a transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) concluziile generale ale analizei de impact a modificării Legii audiovizualului propuse de Guvern, pe care asociaţia de marketing şi comunicare a făcut-o cu consultarea largă a televiziunilor, agenţiilor, clienţilor, distribuitorilor şi a regiilor de publicitate, solicitând instituţiei să avizeze negativ proiectul de ordonanţă.

„Acum două zile, un număr record de agenţii, clienţi şi televiziuni s-au întâlnit la Asociaţia IAA pentru a discuta despre intenţia Guvernului de modificare a legii audiovizualului. Concluzia generală a analizei de impact este că restrângerea libertăţii comerciale a agenţiilor prin eliminarea lor din tranzacţiile de publicitate va avea un impact dezastruos asupra industriei. Pierderile pieţei de publicitate TV sunt estimate la 20%, adică 40 de milioane de euro, pe fondul unei descreşteri accentuate a pieţei în ultimii ani, bani care nu se vor regăsi în buzunarul nimănui”, se spune în comunicat.

Potrivit IAA, este o greşeală să se creadă că vreunul din segmentele pieţei – clienţi, agenţii, televiziuni – vor profita de pe urma acestei ordonanţe.

„Toată lumea va pierde masiv, pentru că intervenţia statului în mecanismele comerciale funcţionale va aduce distorsiuni masive pe piaţa publicităţii. Agenţiile de publicitate nu sunt doar simpli intermediari în tranzacţiile de publicitate, ei nu sunt «băieţii deştepţi» ai publicităţii pentru a fi eliminaţi, ci aduc valoare adăugată în piaţă, asigurând pentru televiziuni şi clienţi predictibilitate, echilibru a cererii şi ofertei, planificări strategice optime şi redistribuiri a publicităţii retrase de clienţi”, mai spune IAA în comunicat.

„La întâlnirea de luni de la IAA, reprezentanţii a zeci de companii din toate segmentele pieţei de publicitate şi-au pus întrebarea: «Cui foloseşte aruncarea în aer a pieţei de publicitate?»”, spune Victor Dobre, director executiv IAA. „Dacă sunt unii care şi-au făcut gânduri de câştig, ele sunt eronate. Pentru că eliminarea agenţiilor de publicitate nu foloseşte nici televiziunilor, cum mulţi ar crede, nici clienţilor, în vasta lor majoritate multinaţionale uriaşe, nici agenţiilor şi nici măcar statului, care va pierde venituri consistente la buget”, mai spune Dobre.

Potrivit comunicatului, IAA va transmite studiul detaliat privind impactul negativ general al modificării legii audiovizualului tuturor celor interesaţi: de la Guvern la partide politice, de la foşti la viitori parlamentari, de la europarlamentari la Comisia Europeană, de la Consiliul Concurenţei la ANCOM, de la asociaţiile de afaceri naţionale la cele europene, de la presa locală la presa naţională.

„IAA solicită Guvernului să acţioneze responsabil şi în acord cu interesul public şi să retragă Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului. În al 13-lea ceas, IAA solicită Guvernului demararea unui analize reale de impact economic, social şi bugetar printr-un proces de consultare larg cu toate părţile implicate, în acord cu principiile unei bune guvernări şi a transparenţei decizionale”, mai spune IAA.

Asociaţia IAA a fost înfiinţată în 1993 cu scopul de a reprezenta industria publicitară din Romania şi reuneşte interesele a peste 120 de companii. Membrii IAA sunt companiile beneficiare de publicitate, agenţiile de publicitate şi mediile care o difuzează.

În momentul difuzării acestei ştiri, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului se poartă discuţii referitoare la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Legii audiovizualului.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...