Igaş: Poliţiştii fură benzina

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat miercuri, la comisiile de buget din Parlament, că Poliţia cheltuieşte lunar 2 milioane de euro pe combustibil şi a arătat că, aşa cum a rezultat dintr-un audit, sunt cantităţi care nu se regăsesc în rezervoare deşi sunt trecute în acte.
Economica.net - mie, 07 dec. 2011, 11:04

Ministrul de Interne, Traian Igaş, vrea să ştie de ce Poliţia Română cheltuieşte atâţia bani pentru benzină şi motorină în fiecare lună.

„În fiecare lună, Poliţia Română consumă aproximativ 2 milioane de euro doar pentru combustibil, doar Poliţia Română. Şi într-o paranteză fie spus, aţi văzut ce am constatat în urma controlului de către Auditul ministerului şi am văzut că cantităţi de combustibil care practic nu le avem, le avem pe documente, dar nu le avem practic, nu le avem în magazie, în rezervoare”, a arătat Igaş.

Igaş le-a spus parlamentarilor că au fost verificate în jur de 182 de unităţi, iar la unele dintre ele au fost găsite „anumite deficienţe”. Ministrul a precizat că vinovaţii vor fi traşi la răspundere.

„Sigur, suntem într-un moment în care cercetările merg înainte să vedem exact ce s-a întâmplat. Cantităţile pe care practic nu le găsim sunt destul de mari. Vom lua măsuri şi cel care se face vinovat pentru aceste nereguli va plăti, clar”, a avertizat Igaş.

Direcţia Generală de Audit din cadrul MAI a verificat recent 182 de unităţi ale inspectoratelor de armă, context în care a constatat lipsa a zeci de tone de motorină şi benzină, cauzele fiind anchetate de procurori.

 

Te-ar mai putea interesa și
Românii şi avionul. Cum a evoluat traficul aerian, din ce ţări vin cei mai mulţi pasageri cu avionul în România şi care sunt aeroporturile cele mai importante pentru ţara noastră
Românii şi avionul. Cum a evoluat traficul aerian, din ce ţări vin cei mai mulţi pasageri cu avionul în România şi ...
Transportul aeroportuar de pasageri a crescut, în primul trimestru din 2026, cu 7,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 5.597.400 pasageri la 6.034.900 pasageri, conform......
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră – date oficiale
Cât este pensia medie în România şi câţi pensionari erau în luna mai în ţara noastră – date oficiale
Un număr de 4.679.826 de pensionari era înregistrat în mai 2026 în România, cu 2.812 mai puţini comparativ cu luna ...
Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă să fie reaprinsă de curs și de prețul petrolului – raport Erste
Deficitul și bugetul pe 2027 vor decide soarta României. Investitorii urmăresc consolidarea fiscală, iar inflația riscă ...
România traversează o perioadă marcată de incertitudini politice și provocări economice, însă investitorii continuă ...
Trenul metropolitan Mureș ar putea fi operat cu rame de până la 20 de ani vechime
Trenul metropolitan Mureș ar putea fi operat cu rame de până la 20 de ani vechime
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Feroviar „Tren Metropolitan Mureș” consultă piața în vederea ...