Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte care să ducă la scăderea facturilor

Ministrul interimar al Energiei, premierul Ilie Bolojan, a semnat ordinele pentru un ghid în vederea instalării de contoare inteligente şi pentru o schemă care are în vedere creşterea capacităţilor de stocare, ambele forme de sprijin urmărind să reducă facturile la energie, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 18 iul. 2026, 10:13
Ilie Bolojan a semnat două ordine prin care se alocă 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare în proiecte care să ducă la scăderea facturilor

Potrivit lui Ilie Bolojan, apelul de proiecte pentru contorizare inteligentă are o alocare de 100 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare.

Ghidul va fi transmis luni spre publicare în Monitorul Oficial.

”Apel necompetitiv, dedicat celor patru operatori de distribuţie concesionari: Distribuţie Energie Electrică România, Delgaz Grid, Reţele Electrice România, Distribuţie Oltenia; Alocare egală: maximum 25 milioane euro pentru fiecare operator (4 x 25 = întregul buget); Efect: facturare pe baza consumului real, reducerea pierderilor şi a fraudelor din reţea, instalarea a peste 800.000 de contoare”, a scris Bolojan sâmbătă, pe Facebook.

Data deschiderii apelului este 3 august, ora 12:00, iar data închiderii este 2 decembrie, ora 17:00. Termenul de finalizare estimat este 31 decembrie 2029.

Apelul dedicat stocării stand-alone are o alocare de 150 milioane euro din Fondul pentru Modernizare.

Schema de ajutor de stat va fi transmisă luni spre publicare în Monitorul Oficial.

”Parcuri noi de baterii: minimum 2.174 MWh; Licitaţie competitivă: cel mai mic cost per MWh; plafon de 69.000 euro/MWh şi maximum 15 milioane euro per companie; Efect: o reţea mai stabilă şi preţuri temperate în orele de seară”, a precizat Ilie Bolojan.

Data deschiderii apelului este 1 septembrie, iar data închiderii – 30 octombrie. Termenul de finalizare estimat este 31 decembrie 2030.

”Noua alocare de 250 de milioane euro, sub formă de granturi europene din Fondul pentru Modernizare, va susţine optimizarea consumului de energie, astfel încât costul facturii la energie să se reducă în perioada următoare”, a transmis ministrul interimar al Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Legea pentru locuinţe ieftine, propusă de Comisia Europeană
Legea pentru locuinţe ieftine, propusă de Comisia Europeană
Comisia Europeană a propus miercuri "Actul privind locuinţele la preţuri accesibile", pentru a sprijini statele membre şi oraşele să abordeze accesibilitatea şi disponibilitatea locuinţelor......
Un nou produs românesc cu Indicaţie Geografică Protejată – „Brânza frământată de Teaca”
Un nou produs românesc cu Indicaţie Geografică Protejată – „Brânza frământată de Teaca”
Comisia Europeană a aprobat miercuri înregistrarea ca Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului: "Brânza frământată ...
China şi Rusia subliniază legăturile strategice cu Phenianul în mesaje aniversare transmise liderului nord-coreean Kim Jong Un
China şi Rusia subliniază legăturile strategice cu Phenianul în mesaje aniversare transmise liderului nord-coreean Kim ...
Preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele rus Vladimir Putin au folosit mesajele transmise cu ocazia celei de-a 78-a ...
Primul Boeing 737 MAX „Mircea Lucescu” din flota TAROM aterizat la București
Primul Boeing 737 MAX „Mircea Lucescu” din flota TAROM aterizat la București
Prima aeronavă Boeing 737 MAX a companiei TAROM a decolat de la sediul Boeing din Seattle marți dimineață, ora României, ...