Imagini inedite ale unei tornade solare, mare cât Pământul VIDEO

Aceste imagini uimitoare, realizate de un satelit NASA, arată o tornadă gigantică pe Soare. Tornada este mai mult mare decât pare, fiind probabil chiar mai mare decât Terra, şi s-ar putea extinde sute de mii de kilometri în spaţiu.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 18:30

Deşi pare să nu se mişte, ea se deplasează, în realitate, cu 482.000km pe oră.

Acest fenomen extraordinar, care nu poate fi încă explicat pe deplin de către cercetători, a fost filmat de Observatorul Dinamicii Solare de la NASA, pe parcursul a 30 de ore, la începutul lunii februarie.

Satelitul, cunoscut drept SDO, se află la jumătatea unei misiuni de cinci ani de monitorizare a activităţii solare şi a felului în care aceasta afectează Pământul.

În timp ce tornada, denumit de experţi „proeminenţă solară”, arată similar cu cele de pe Terra, originea sa este complet diferită. Nu este rezultatul presiunii atmosferice, ci al fluctuaţiilor în magnetismul soarelui.

Cercetătorii nu au, însă, mai multe explicaţii despre tornada solară. Terry Kucera, de la NASA, a declarat pentru Fox News că ea şi colegii săi încă încearcă să înţeleagă fenomenul.

Tornada, la cele 8.000 de grade Celsius ale sale, este mult mai rece decât mediul înconjurător, care are peste un milion de grade Celsius. Acest fenomen a fost filmat pentru prima oară abia în 1996.

 

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...