Consiliul Local și Primăria Cluj, obligate să plătească dezvoltatorului Impact 7,6 milioane de euro despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb

Consiliul Local și Primăria Cluj trebuie să plătească dezvoltatorului Impact 7,6 milioane de euro despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb, la 15 ani de la semnarea parteneriatului dintre autorități și investitor, se arată într-un anunț al Impact remis Bursei de la București.
Andrada Ghira - vin, 10 iun. 2022, 09:40
Consiliul Local și Primăria Cluj, obligate să plătească dezvoltatorului Impact 7,6 milioane de euro despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb

Dezvoltatorul Impact, prin firma Clearline Development and Management a dat în judecată Consiliul Local Cluj-Napoca și și-a cerut banii investiți în ceea ce urma să devină cartierul rezidențial Dealul Lomb (foto – zdc.ro), pentru care cele două părți au semnat un parteneriat în 2007. Instanța a decis pe 8 iunie ca autoritățile să-i plătească dezvoltatorului despăgubiri de 7,6 milioane de euro. Consiliul Local și Primăria pot face apel în decurs de 15 zile.

„Obligă pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, în solidar, să achite reclamantei suma de 24.532.741,65 lei cu titlu de prejudiciu și suma de 13.862.967,16 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada cuprinsă între data plăților efectuate de reclamantă (stabilite conform raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză) și până la data de 01.04.2021. Hotărârea este cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se poate depune la Tribunalul Specializat Argeș”, este hotărârea instanței în favoarea Impact.

Pe terenul autorităților Impact urma să construiască peste 6.000 de locuințe, iar investiția anunțată a fost de peste 650 de milioane de euro.

Și Plaza Centers își vrea banii înapoi

Cartierul Dealul Lomb care nu s-a mai făcut nu este singurul proiect imobiliar în care sunt implicate autoritățile de la noi. La București, au mai existat două proeicte de Parteneriate Public Privat (PPP), care nu au mai prins contur. Este vorba de Plaza Centers, care a cumpărat Casa Radio și care acum cere despăgubiri uriașe, de 262 de milioane de euro, dar și de Trigranit, care urma să construiască un proiect de un miliard de euro în zona Unirii. Problemele juridice au dus la întârzierea lucrărilor de construcţie şi la eşecul acestui parteneriat public-privat.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE către Ucraina
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE către Ucraina
Canada şi-a anunţat vineri intenţia de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfăşurat la Montreal,......
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Grupul industrial francez specializat în construcţia navală de apărare, Naval Group, a livrate vineri Marinei Greciei ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...