Impozitarea progresivă este diavolul

Un document al Finanţelor arată că statul ar vrea să desfiinţeze cota unică şi să treacă la impozitare progresivă.

Avantajul cotei unice, din perspectiva statului, ar fi că de orice natură ar fi venitul, oricât de mare sau de mic, se vede repede pe hartă şi poate fi tras uşor la buget. Când ai impozit progresiv apar tot felul de probleme, iar statul are nevoie de mai mulţi oameni care să urmărească îndeplinirea pragurilor de impozitare. Mai mulţi oameni înseamnă cheltuieli de personal mai mari. Trebuie să-i ţină şi pe actualii funcţionari pe salarii, şi pe cei pe care îi aduc cotele progresive. În fapt, unul dintre principalele argumente ale introducerii cotei unice a fost simplificarea sistemului de taxare, chestiune care pare că acum nu mai interesează guvernul, deşi ea, simplificarea, se plimba în gurile tuturor demnitarilor care trec pe la microfon cu discursuri despre fiscalitate.

Dincolo de cheltuiala suplimentară, statul ar mai putea avea de pierdut dintr-o parte. Este probabil să înceapă din nou, ca până în 2005, jocul salariilor vizibile până la o anumită sumă. Tentaţia nu e la fel de mare ca acum nouă ani, când diferenţele între cotele de impozitare erau foarte mari, dar dorinţa de a plăti mai puţin statului există în sânul oricărei companii private.

Foarte importante sunt pragurile la care vor fi puse cotele diferenţiate. Funcţie de acestea, va exista sau nu vânzoleală pe piaţa consultanţei fiscale.

În documentul „Strategia fiscal-bugetară în 2014-2016″ guvernul spune că vrea să pună impozitare diferenţiată doar pe veniturile salariale, sperând, cred, că firmele vor migra de la impozitul pe venit de 16% la cel pe salariu de 16, 12 sau 8%, şi vor plăti astfel contribuţiile angajat-angajator.

Să presupunem că o cotă redusă de 12% va fi pusă în dreptul salariului mediu. Pentru un salariu de 1.600 de lei, firma plăteşte în prezent impozite şi contribuţii la stat de 1.300 de lei. Pentru aceeaşi sumă netă, dar pe drepturi de autor, firma plătitoare virează la stat doar 440 de lei. E greu de crezut că la nivelul actual al contribuţiilor sociale va face cineva acest pas.

Aşadar, la o primă vedere, statul nu câştigă. Pierderile generate de personalul suplimentar rămân şi poate şi alte pierderi, greu de întrevăzut acum. Ele nu sunt problema economiei atâta timp cât guvernul nu vrea să recupereze aceste pierderi. Pericolul e că atunci când ai trecut la un sistem de impozitare progresivă, orice guvernant mai „creativ” poate umbla la o cotă sau alta. S-o mute pe scara salariilor mai sus sau mai jos. Pe scurt, creşte foarte mult riscul unei instabilităţi fiscale de care România chiar nu duce lipsă.

La o cotă unică nu e atât de uşor să umbli. Pentru că o cunoaşte tot electoratul, indiferent la ce post de televiziune se uită.

În final, impozitarea progresivă în sine este o nedreptate. Este un fel de pedeapsă pentru omul competent, care s-a instruit, care a luptat, eventual, să-şi asigure un câştig mai bun, iar în acest regim este taxat în plus faţă de unul care, din motivele lui, n-a dat din coate să ajungă la o leafă mai mare.

Documentul citat la început spune că marea schimbare ar fi planificată pentru 2017. Avem timp să dezbatem.