În cazul independenţei Scoţiei, drapelul Marii Britanii ar putea suferi modificări

În cazul în care Scoţia va alege joi independenţa, nu doar 'înfăţişarea' Marii Britanii va suferi modificări, ci chiar şi drapelul său, Union Jack - unul dintre cele mai cunoscute steaguri din lume, informează miercuri AFP.
Economica.net - mie, 17 sept. 2014, 13:41
În cazul independenţei Scoţiei, drapelul Marii Britanii ar putea suferi modificări

Creat în urmă cu peste 200 de ani, Union Jack combină culorile celor trei sfinţi care patronează Anglia, Irlanda şi Scoţia. În cazul independenţei scoţiene, crucea pe diagonală de culoare albă pe fond albastru ar putea dispărea.

În acest caz, va fi nevoie de un nou design, de exemplu adăugarea sau nu a culorii verzi şi a dragonului roşu de pe drapelul Ţării Galilor, care în prezent lipsesc.

Potrivit unui sondaj realizat de Flag Institute (FI), asociaţia britanică de vexilologie, 65% dintre respondenţi au estimat că steagul ar trebui să sufere schimbări.

Întrebarea cea mai dificilă este însă de ce ar trebui să se schimbe, a avertizat Graham Bartram, unul dintre responsabilii Flag Institute, adăugând că opiniile sunt ‘foarte diferite’.

‘Nu avem niciun plan în această privinţă’, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, care nu a dorit să ofere o alternativă.

Flag Institute, care a primit o serie de propuneri, uneori puţin exagerate, consideră că guvernul ‘nu va încerca să impună nimic’ şi îi va lăsa pe oameni să decidă, cel mai probabil prin vot.

Experţi constituţionali, citaţi de The Guardian, au estimat că, în cazul în care Scoţia devine independentă, însă o va păstra pe Regina Elisabeta a II-a ca şef al statului, aşa cum au promis naţionaliştii, nu va fi necesară schimbarea drapelului care reprezintă mai mult o uniune de coroane, decât de naţiuni.A

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...