În weekend vom avea parte de ploi, ninsori şi temperaturi scăzute VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Temperaturile mai scad puţin, sâmbătă, iar locuitorii din Muntenia şi Oltenia au parte de ploi şi lapoviţă. Duminică, iarna îşi intră în drepturi. Va ninge mai ales în vestul şi nord-vestul ţării. Luni va ninge slab în nordul, centrul şi estul ţării.
Economica.net - vin, 06 ian. 2012, 17:16

Sâmbătă, temperaturile mai scad puţin. La amiază, în depresiuni vor fi valori în jurul limitei de îngheţ. Doar pe litoral termometrele indică 7-8 grade. Norii şi precipitaţiile vizează jumătătea de sud-est a ţării şi zona de munte, dar din loc în loc şi celelalte regiuni. Locuitorii din Muntenia şi Oltenia au parte de ploi şi lapoviţe. Şi în Dobrogea plouă, iar în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei ninge. Vântul bate cu putere în estul ţării, iar în Moldova ninsorile sunt viscolite, ca şi la munte.

În Capitală, norii rămân adunaţi şi sâmbătă şi vor lăsa ploi. În plus, vântul bate cu putere cel puţin la începutul zilei. Maxima termică nu trece de 4 grade la amiază, valoare normală pentru luna lui Gerar.

Duminică, iarna îşi intră în sfârşit în drepturi, cel puţin din punct de vedere termic. Se înregistrează valori termice normale pentru ianuarie: minus 2 grade în depresiuni şi 5-6 grade pe litoral. Şi precipitaţiile, deşi slabe cantitativ, vorbesc tot despre iarnă. Sunt prezente mai ales ninsori, în vestul şi nord-vestul ţării, iar la începutul zilei şi în estul extrem. În rest, înnorările sunt doar temporare şi doar spre seară ninge puţin şi slab la munte şi prin Trasnilvania. Vântul se arată mai agitat doar în sud-est şi pe crestele montane înalte.

În Bucureşti se arată şi soarele printre nori, iar precipitaţiile lipsesc. Vântul se domoleşte şi el, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 4 grade.

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi normale pentru mijlocul iernii: între minus 2 şi 6 grade. Norii cern încă ninsori slabe în nordul şi centrul ţării, dar şi în est unde vântul mai are intensificări.

În Bucureşti, luni soarele este scump la vedere, predomină norii, dar nu aduc precipitaţii. Nici vântul nu mai are putere, aşa că maxima temperaturii aerului atinge 4-5 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Operatorului canadian de cinematografe Cineplex Inc a lansat o revizuire strategică. în urma căreia s-ar putea ajunge la o vânzare, şi a anunţat un nou director general care îl va înlocui pe......
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele ...
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...