Încălzirea globală ar putea fi inversată: Cercetătorii vor să reflecte lumina solară în spaţiu

Oamenii de ştiinţă încearcă să găsească o soluţie pentru a putea inversa efectul de încălzire globală. Într-un domeniu mai mult teoretic, geoingineria, o echipa de cercetători britanici este pe cale să anunţe o premieră în lume.
Economica.net - D, 04 dec. 2011, 08:57

Ei lucrează la răcirea artificială a planetei prin reflectarea luminii solare departe de Pământ, relatează dailymail.co.uk.

În cadrul summitului climatic ONU, din Africa de Sud,  principala temă de vineri a fost „reinversarea” procesului de încălzire a planetei.

Teoretic, dacă ar fi reflectată o cantitate mică din lumina solară înapoi în spaţiu, înainte de a lovi suprafaţa Pământului, s-ar produce un efect imediat şi extrem de răcire. Astfel, în doar câţiva ani, temperatura medie anuală ar reajunge la valoarea pe care o avea în urmă cu 250 de ani, înainte ca revoluţia industrială să înceapă să reverse cantităţi uriase de dioxid de carbon ce au rămas captive în atmosferă, cauzând creşterea temperaturilor, şi totodată supraîncălzirea Pământului.

Planul găsit de cercetătorii britanici ar putea funcţiona, însă nu sunt cunoscute efectele adverse pe care le-a putea avea asupra climei şi nivelului de precipitaţii.

Geoingineria este văzută ca fiind „planul B” împotriva schimbărilor climatice şi va intra în funcţiune dacă negocierile internaţionale privind reducerea gazelor cu efect de seră vor da greş.

John Shepherd, autor principal al raportului, de profesie oceanograf în cadrul Universitaţii din Southampton, este de părere totuşi că geoingineria nu este o alternativă la lupta împotriva schimbărilor climatice, deoarece „nimeni nu garantează că aceasta va ajuta la reducerea cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă”.

Această propunere, cunoscută şi sub numele de managementul radiaţiilor solare este doar o parte a geoingineriei, insă ideea de management al radiaţiei „poate fi foarte utilă sau foarte dăunătoare”.

John Shepherd a adăugat că „pentru moment trebuie să se rămână la Planul A, care, întradevăr, va dura mai mult timp, dar este mai sigur”.

În cercurile ştiinţifice, se discută de ceva timp despre teorii de manipulare a climei pentru a împiedica încălzirea globală, însă abia acum ideea începe să se mute în centrul atenţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...