Inedit. Mihai Răzvan Ungureanu, fost rocker, acum prim-ministru

În adolescenţă, premierul desemnat a făcut parte dintr-o trupă rock cu care a susţinut mai multe concerte.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 21:59

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, are şi alte pasiuni decât politica şi serviciile secrete. O retrospectivă a vieţii sale adolescentine ni-l relevă pe cel însărcinat cu desemnarea noului guvern drept un tânăr rebel, cu mare aplecare spre sunetul muzical al metalelor grele.

Conform site-ului bazavan.ro, el a făcut chiar parte dintr-o trupă rock, cu care a susţinut câteva concerte, cu care a avut succes la public. În urmă cu aproape şase ani, chiar el recunoştea într-un interviu pentru revista Tabu:  „La primul concert pe care l-am dat, concert autentic, mama s-a speriat. Era un rock destul de zgomotos, care a reuşit să ridice o sală de 1.000 de oameni în picioare, a sunat foarte bine, era ritmat. Ne-au căutat de la radioul naţional, deveniserăm interesanţi. Eram în clasa a XII-a, anul admiterii şi al Bac-ului. Noi eram entuziasmaţi, dar presupun că părinţilor le-am dat bătăi de cap cu pasiunea mea şi îmi pare rău„.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ale programului de guvernare în domeniul Sănătăţii, depus sâmbătă......
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...
Programul de Guvernare. Cheltuielile pentru Apărare vor ajunge gradual până la 5% din PIB. România îşi va consolida poziția de furnizor de securitate în NATO şi UE
Programul de Guvernare. Cheltuielile pentru Apărare vor ajunge gradual până la 5% din PIB. România îşi va consolida ...
Investiţiile în Apărare vor creşte gradual până la 5% din PIB, în funcţie de situaţia de securitate, iar România ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Umbrărescu a mobilizat 5.500 de muncitori pe tronsonul Bacău – Pașcani. Încă 50 kilometri, în linie dreaptă pentru deschidere anul acesta
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Umbrărescu a mobilizat 5.500 de muncitori pe tronsonul Bacău – Pașcani. Încă 50 ...
Anul acesta vor mai fi dați în trafic cel puțin 50 de kilometri din Autostrada Moldovei, estimează secretarul de stat ...