Inflaţia în zona euro a stagnat la 1,5% în luna septembrie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în luna septembrie la 1,5%, arată o estimare preliminară publicată vineri de Oficiul european de statistică (Eurostat), informează AFP.
Economica.net - vin, 29 sept. 2017, 10:47
Inflaţia în zona euro a stagnat la 1,5% în luna septembrie

Cifra furnizată de Eurostat este sub estimările analiştilor de la furnizorul de servicii financiare Factset, care mizau pe o creştere anuală a preţurilor de 1,6% în zona euro.

Potrivit Eurostat, în luna septembrie 2017, cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la energie, cu o creştere anuală de 3,9%, după un avans de 4% în luna august, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au crescut cu 1,9%, faţă de un avans de 1,4% în august, şi preţurile la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,5%, faţă de un avans de 1,6% în luna august.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, a crescut cu 1,1% în luna septembrie, mai puţin decât un avans de 1,2% înregistrat în lunile iulie şi august. Şi în acest caz, cifra comunicată de Eurostat este sub estimările analiştilor de la Factset care mizau pe o inflaţie de bază de 1,2%.

La şedinţa de politică monetară organizată la începutul acestei luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară şi programul de achiziţii de active, ‘până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susţinută a traiectoriei inflaţiei, în concordanţă cu obiectivul sau privind inflaţia’. Recent însă preşedintele BCE, Mario Draghi, s-a declarat încrezător că inflaţia se va apropia de ţintă. BCE vrea să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

 

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...