Ipoteză. Opoziţia ia în calcul să intre în grevă parlamentară

Liderii USL au convenit luni să recurgă la grevă parlamentară, urmare a refuzului coaliţiei de guvernare a accepta solicitările opoziţiei, susţin surse din Uniune, citate de Mediafax.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 09:37

Conform surselor citate, spre această variantă s-a ajuns la o oarecare înţelegere în şedinţa comună a conducerilor PSD, PNL şi PC, care a avut loc înaintea începerii sesiunii extraordinare a Parlamentului.

O decizie clară nu a fost încă luată, iar conducerile celor trei partide se vor întâlni din nou după încheierea şedinţei extraordinare a Parlamentului, au mai declarat sursele citate.

Varianta aflată în discuţie este recurgerea la grevă parlamentară pe 30 de zile, timp în care parlamentarii USL să nu-şi ridice indemnizaţiile, ci doar suma forfetară, au declarat aceleaşi surse.

În cadrul reuniunii USL, s-au mai discutat şi varianta demisiei în bloc a parlamentarilor USL (propunere PNL), precum şi cea  a iniţierii unei moţiuni de cenzură şi a încheierii unui pact politic între partidele parlamentare (propunere PSD).

Propunerea PNL ca parlamentarii opoziţiei să demisioneze în bloc din Parlament nu a fost însă agreată de PSD.

În cursul dimineţii, cei trei lideri ai USL au avut discuţii separate, în care a fost enunţată şi  varianta ca parlamentarii Uniunii să îşi ia concediu fără plată de la Parlament.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum – fost ministru al Transporturilor
Autostrada Brașov – Făgăraș, aprobată azi în Guvern. Este mai importantă decât altele contractate până acum ...
Indicatorii tehnico - economici pentru Autostrada Brașov - Făgăraș au fost aprobați joi în Guvern, anunță Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor. El susține că acest proiect......
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Grindeanu dă asigurări că PSD este extrem de pregătit pentru alegerile anticipate, care s-ar putea desfășura în februarie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, că partidul este pregătit pentru eventuale alegeri anticipate, ...
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze Canada în urma unui atac militar
Premierul Mark Carney dă de înțeles că a luat în considerare scenariul extrem în care SUA ar fi încercat să anexeze ...
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare "riscul extrem" al unei acţiuni militare a Statelor Unite sub ...
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia Europeană
ANSVSA se alătură campaniei campaniei #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări, derulată de EFSA și Comisia ...
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunță, prin intermediul unui ...