Iranul este pregătit să negocieze un acord global privind programul nuclear

Iranul este pregătit să continue negocierile cu marile puteri, care vor începe săptămâna viitoare la Viena, pentru a încheia un acord global privind programul său nuclear, a declarat luni preşedintele iranian Hassan Rohani.
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 16:34
Iranul este pregătit să negocieze un acord global privind programul nuclear

Negociatorii din ţările aparţinând grupului 5+1 (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) urmează să reia discuţiile cu Iranul la 18 şi 19 februarie, pentru a încerca să ajungă la un acord final referitor la programul nuclear iranian.

Ţările occidentale şi Israelul suspectează Iranul că ar încerca să construiască bomba nucleară, acuzaţii respinse de Teheran, care susţine că programul său nuclear este paşnic.

„Iranul este pregătit să înceapă negocierile cu grupul 5+1 pentru a ajunge la un acord global şi final”, a dat asigurări preşedintele iranian Hassan Rohani, într-un discurs în faţa diplomaţilor străini de la Teheran.

„Suntem serioşi cu privire la această problemă, aşa cum am fost serioşi şi la primul pas”, a afirmat preşedintele Rohani, făcând referire la acordul interimar încheiat în noiembrie la Geneva privind îngheţarea parţială a activităţilor nucleare în schimbul ridicării unei părţi din sancţiunile occidentale impuse Teheranului.

În cadrul unor negocieri desfăşurate în paralel cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul a acceptat duminică să abordeze posibila dimensiune militară a programului său. Astfel, Teheranul va furniza, pentru prima dată în ultimii ani, informaţii cu privire la dezvoltarea unor detonatoare care ar putea fi folosite în fabricarea unei bombe nucleare.

AIEA încearcă să stabilească dacă Teheranul a încercat sau nu să obţină bomba atomică înainte de 2003 sau după această dată.

Te-ar mai putea interesa și
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă de Societatea de Transport Bucureşti (STB), după ce în lista......
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai mică decât în proiectul iniţial – surse News.ro
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai ...
Ultima formă a proiectului legii salarizării stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit ...
CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate
CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general ...
Autostrada Moldovei A7: Oscar Downstream a câștigat contractul pentru două benzinării. Vezi unde vor fi amplasate
Autostrada Moldovei A7: Oscar Downstream a câștigat contractul pentru două benzinării. Vezi unde vor fi amplasate
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat miercuri câștigătorul contractului de ...