Iranul intenționează să-și restabilească relațiile diplomatice cu Bahrein, după ce le-a reluat cu Arabia Saudită

Iranul speră să restabilească legăturile şi cu Bahreinul, ţară din Golf care a rupt relaţiile diplomatice cu Republica Islamică în 2016 pentru a susţine Arabia Saudită, a indicat luni diplomaţia iraniană, după o recentă apropiere între Teheran şi Riad, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 13 mart. 2023, 17:30
Iranul intenționează să-și restabilească relațiile diplomatice cu Bahrein, după ce le-a reluat cu Arabia Saudită

„Dată fiind atmosfera pozitivă care domneşte în regiune în urma reluării relaţiilor cu Arabia (Saudită), ne aşteptăm că această evoluţie pozitivă se se producă şi cu alte ţări din regiune, inclusiv Bahrein”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani (foto), în conferinţa de presă săptămânală.

Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în urmă cu şapte ani după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Alte ţări din Golf, printre care Bahrein, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Kuweit, şi-au redus ulterior legăturile diplomatice cu Teheranul pentru a susţine Riadul.

Vineri, după negocieri purtate în China, Teheranul şi Riadul au anunţat restabilirea relaţiilor diplomatice în termen de două luni.

Teheranul, satisfăcut de această apropiere, consideră că ‘relaţiile între Iran şi Bahrein nu fac excepţie de la această regulă’, a afirmat purtătorul de cuvânt.

În ultimele luni, EAU şi Kuweitul au reluat relaţiile diplomatice cu Iranul.

„Reluarea relaţiilor politice între Iran şi Arabia Saudită arată eficacitatea şi succesul soluţiei diplomatice pentru soluţionarea neînţelegerilor”, a subliniat Kanani.

Bahreinul a acuzat de mai multe ori Iranul că a sprijinit o revoltă şiită contra puterii sunnite de la Manama, o acuzaţie negată de Teheran.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără a lua în considerare problemele de mediu, transmite Reuters....
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...