Iranul rămâne tot în mâinile conservatorilor

Conservatorii au obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative, astfel încât noul Parlament iranian  - Majlis -  ales vineri, va fi dominat de ei, iar reformatorilor nu le vor mai rămâne decât 19 mandate.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 19:22

Conform rezultatelor din primul tur, 224 de locuri au fost deja atribuite, trei urmează să fie, iar celelalte, de la 63 până la 290,se vor disputa în al doilea tur de scrutin, probabil în luna aprilie.

Cu numai 19 mandate faţă de 60 în fostul legislativ, opoziţia reformatoare, care a boicotat masiv alegerile, dispare practic de pe scena parlamentară.

Înnoirea puternică a Majlis, alegerea unui mare număr de candidaţi „independenţi” şi complexitatea alianţelor politice fac însă dificilă orice predicţie despre diferitele facţiuni şi echilibrul între partizanii şi adversarii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în viitoarea adunare.

Niciuna din principalele coaliţii conservatoare, Frontul unit al conservatorilor (opozanţii preşedintelui) şi Frontul continuării revoluţiei islamice (partizanii lui Ahmadinejad), nu a reuşit să se impună. Primul a obţinut 43 de locuri, iar cel de-al doilea, 10.

În noul Majlis, mica formaţiune conservatoare „Vocea naţiunii”, care este împotriva preşedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad, a obţinut două locuri, iar  cinci au revenit principalelor trei minorităţi religioase recunoscute : creştini,  evrei şi zoroastrieni.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic deschis în România. Enery a inaugurat centrala fotovoltaică Titu, Dâmbovița, de 54 MW
Nou parc fotovoltaic deschis în România. Enery a inaugurat centrala fotovoltaică Titu, Dâmbovița, de 54 MW
Enery a inaugurat oficial Parcul Fotovoltaic Titu, o centrală fotovoltaică cu o capacitate de 54 MW situată în județul Dâmbovița, marcând un moment important atât pentru companie, cât și......
DOCUMENT Programul de guvernare al lui Adrian Veștea: Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile necesare
DOCUMENT Programul de guvernare al lui Adrian Veștea: Nu vom cosmetiza realitatea bugetară și nu vom amâna deciziile ...
Adrian Veștea, premierul desemnat să formeze un nou Guvern, are un program de guvernare, care continuă direcția pe care ...
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Circa 30% din școlile din România au calculatoare recondiționate primite din donații. Începe o nouă campanie de colectare
Peste 38.000 de calculatoare de la cetățeni și companii au fost recondiționate și donate, ajungând la peste 700.000 ...
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
TIR-urile, la control! A fost deschisă prima parcare de pe Centura București dedicată controlului traficului greu
Secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma anunță joi, alături de ISCTR și Regionala de Drumuri București, operaționalizarea ...