Isărescu: Cooperarea regională trebuie să implice şi mediul de afaceri şi societatea civilă

Importanţa cooperării în regiunea Mării Negre este în creştere, având în vedere schimbările produse la nivel regional dar şi mondial în ultimii ani, iar această cooperare, iniţiată la nivel politic, trebuie să implice şi mediul de afaceri şi societatea civilă, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 08:32
Isărescu: Cooperarea regională trebuie să implice şi mediul de afaceri şi societatea civilă

‘Cu toţii suntem de acord că regiunea Mării Negre reprezintă o provocare din ce în ce mai mare pentru agenda europeană. Abordarea regională face ca actorii principali să înţeleagă că problemele comune trebuie abordate împreună. În ultimii cinci ani, regiunea şi întreaga lume s-au confruntat cu multe probleme: schimbările rapide au influenţat modul în care oamenii aleg să privească spre viitor’, a declarat marţi Isărescu în cadrul unei conferinţe dedicate cooperării în regiunea Mării Negre, cu accent pe securitatea energetică şi alimentară.

Potrivit acestuia, cooperarea regională în diverse domenii, inclusiv securitatea alimentară şi energetică, poate fi iniţiată la nivel politic, dar implementarea solicită implicarea mai activă a sectorului privat şi a societăţii civile, ca principale vehicule ale cooperării transfrontaliere.

‘O producţie alimentară ridicată, pentru o populaţie în creştere, merge mână în mână cu accesul la o alimentaţie bună, sigură şi accesibilă. La fel cum alimentele ne hrănesc corpul, energia hrăneşte economia. Deci şi energia trebuie să fie sigură, accesibilă şi sustenabilă în acelaşi timp’, a mai spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a reamintit faptul că ideea unei mai strânse cooperări în regiunea Mării Negre nu este una nouă şi ea a apărut dintr-un paradox. ‘Deşi ţările din regiune beneficiază de proximitatea regională, au istorii şi orientări politice diferite, şi, în consecinţă, au relaţii economice sărace sau cvasi-inexistente. Ca veteran în domeniul relaţiilor la Marea Neagră, vă dau un exemplu. La mijlocul anilor 90, a trebuit să călătoresc, cu o delegaţie FMI, în Caucaz, din Bucureşti. Pentru a ajunge la Baku sau Tbilisi, a trebuit să zbor prin Viena. Aşa că drumul nu mi-a luat trei ore, direct de la Bucureşti la Tbilisi, ci mi-a luat aproape o zi’, a subliniat Isărescu.

Totodată, el a vorbit şi despre momentul înfiinţării Clubului Guvernatorilor de la Marea Neagră. ‘În încercarea de a conecta ţările de la Marea Neagră, în toamna anului 1997, guvernatorul Băncii Centrale a Turciei m-a contactat şi mi-a sugerat înfiinţarea unui club al guvernatorilor din Asia Centrală şi regiunea Mării Negre, pe modelul Băncii Reglementelor Internaţionale. Acest Club a fost înfiinţat oficial în mai 1998, la Istanbul, când 9 bănci centrale au semnat protocolul de constituire. Şi a mers! Sunt aproape 20 de ani de când acest Club funcţionează. Este un fel de reţea a băncilor centrale care uneşte ţările din regiune. În anii următori, încă 13 ţări s-au alăturat clubului, de la Marea Baltică la Oceanul Pacific şi din Asia Centrală în Europa Centrală. Am ajuns la Oceanul Pacific pentru că Banca Centrală a Chinei s-a alăturat, în mod incredibil, Clubului Guvernatorilor din regiunea Mării Negre’, a mai spus Mugur Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...