Isărescu: În Constituție nu poate fi introdusă o prevedere privind un minimum de creștere economică

Prevederea unui minimum de creștere economică nu există în nicio Constituție din lume, însă pot fi precizări cu privire la datoria publică sau deficit, a afirmat, joi, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, în conferința "România investițiilor. România dezvoltării".
Economica.net - J, 12 dec. 2013, 17:18
Isărescu: În Constituție nu poate fi introdusă o prevedere privind un minimum de creștere economică

Acesta a făcut referire la propunerea potrivit căreia în legea fundamentală a statului să se menționeze obținerea unei creșteri economice de minimum 5%, iar neatingerea acestei ținte să ducă la demisia automată a Cabinetului aflat în acel moment la guvernare.

„A existat și o propunere mai îndrăzneață, interesantă, ca o creștere de 5% să fie trecută în Constituție și, în momentul în care un Guvern nu atinge 5%, să își dea automat demisia. Binențeles că am reacționat și eu și alți colegi economiști, subliniind faptul că această creștere economică este în primul rând endogenă, nu depinde de un clic, și i-am pus o întrebare simplă, fundamentală — că cei care au lansat ideea să vadă dacă în vreo Constituție din lume, peste 200, există o asemenea prevedere. Există prevederi să nu se depășească datoria publică, deficitul public, dar o prevedere de un minim de creștere economică nu există nicăieri în lume’, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul susține că o asemenea „propunere îndrăzneață” reflectă o preocupare de a se asigura o creștere economică rapidă, deoarece se dorește recuperarea decalajului de dezvoltare existent între România și celelalte țări din Uniunea Europeană.

„Ce trebuie să facem pentru a avea o creștere economică mai accelerată? Să ieșim dintr-un nivel de 2% — avem cam 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent, 2% inflație și 2% creștere economică. Și ce am vrea? Am vrea ca unul din cei patru de 2%, respectiv creșterea economică, să se dubleze, fără ca ceilalți trei de 2% să nu se strice. Să rămânem cu 2% deficit bugetar, 2% deficit de cont curent — poate să fie și mai mare, dar nu cu mult, pentru ca atunci trebuie să plătești datoriile — și 2% inflație, pentru că asta înseamnă stabilitate, încredere, capacitatea de a-ți dezvolta planul viitor”, a explicat oficialul BNR.

El a atras atenția asupra faptului că doi factori esențiali sunt cei care contribuie la creșterea PIB-ului potențial, respectiv locurile de muncă existente și productivitatea, care ar trebui stimulate.

Referitor la primul factor, Isărescu a atras atenția că, demografic, România va avea o problemă pe termen lung, iar în ceea ce privește productivitatea, aceasta depinde de mai mulți factori, precum calitatea muncii, management și investiții.

Te-ar mai putea interesa și
Continental a revenit pe profit în trimestrul III din 2026
Continental a revenit pe profit în trimestrul III din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență efectuează ...
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Compania aeriană Dan Air, aflată în dificultate și care și-a cerut insolvența, a anunțat astăzi că își mută toate ...
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Victoria Partidului Democrat la alegerile intermediare din Statele Unite ale Americii de marți, care îi conferă controlul ...