Italia: Numărul şomerilor străini a ajuns la 385.000 în anul 2012

Continuă să crească numărul şomerilor străini în Italia, ajungând în 2012 la 385.000 de persoane, informează luni ediţia online a cotidianului roman La Repubblica, pe baza unui raport difuzat luni la Roma de Ministerul Muncii.
Economica.net - lun, 15 iul. 2013, 12:18
Italia: Numărul şomerilor străini a ajuns la 385.000 în anul 2012

Procentul şomerilor străini care trăiesc în Italia a crescut în perioada 2011-2012 cu plus 19,2% pentru imigranţii care provin din ţări membre ale Uniunii Europene (UE) şi cu 25,4% pentru cei care provin din ţări din afara Uniunii, se precizează în acest raport asupra muncii imigranţilor, întocmit de departamentul pentru integrare din cadrul Ministerului Muncii de la Roma.

De asemenea, potrivit raportului,”în actuala fază de criză economică din Italia, acest fenomen care se referă la integrarea pe piaţa muncii a lucrătorilor străini a devenit cu adevărat alarmant”.

Criza economică îi loveşte pe lucrătorii străini şi din punct de vedere al salariilor, retribuţia lunară a acestora fiind, în medie, inferioară cu 336 de euro faţă de retribuţia lunară a cetăţenilor italieni. Conform acestui raport, în anul 2012 salariul mediu lunar al unui lucrător străin era de 968 de euro, faţă de 1.304 euro al lucrătorilor italieni.

Criza economică a avut un impact semnificativ şi asupra calităţii muncii lucrătorilor străini în Italia. În anul 2008, la începutul crizei economice, 29% dintre străini erau utilizaţi în activităţi necalificate, în timp ce în anul 2012 acest procent a ajuns la 34%.

În ceea ce priveşte muncile de înaltă calificare, procentul care se referă la lucrătorii de origine străină a trecut de la 8,2% în 2008 la numai 5,9% în 2012, în ciuda faptului că peste 41% dintre străinii care lucrează în Italia au studii superioare.

Raportul difuzat de Ministerul Muncii mai precizează că, în anul 2012, peste 50% dintre femeile străine angajate în Italia lucrau ca asistente la domiciliu, mai ales pentru îngrijirea persoanelor în vârstă sau bolnave.

Comentând datele cuprinse în acest raport, ministrul italian al muncii, Enrico Giovannini, a declarat că a convocat marţi, la sediul ministerului, toţi partenerii sociali, pentru a deschide un dialog asupra temelor care se referă la criza pieţei muncii din Italia şi pentru a găsi „o soluţie echilibrată”, mai informează publicaţia menţionată.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...