Jandarmul porno de la Iaşi a fost condamnat

Maiorul Florin Nichita obişnuia să se masturbeze în trenuri, în faţa puştoaicelor. Pentru neobişnuita lui obsesie a primit o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, cu suspendare.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 14:59

Jandarmeria ţine capul de afiş al acestor zile, ca urmare a protestelor care se desfăşoară de aproape două săptămâni în mai multe oraşe din ţară, dar la Iaşi s-a consemnat o situaţie cu totul curioasă şi jenantă legată de această instituţie.

Maiorul de jandarmi Florin Nichita a fost condamnat de magistraţii de la Judecătoria Iaşi la o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de corupţie sexuală. Conform cotidianului Bună Ziua Iaşi, acesta se masturba în locurile publice, în fata copiilor, iar împotriva sa au fost depuse zeci de plângeri, la Poliţia Transporturi Feroviare Iaşi.

Potrivit acuzării, Florin Nichita (48 ani), obişnuia să meargă în zona Gării şi să se masturbeze în faţa fetelor. „A intrat la noi în compartiment şi şi-a dat jos pantalonii. A început să facă l… şi zâmbea la noi. Ne uitam una la cealaltă şi râdeam în hohote. A început să geamă şi să scoată sunete ciudate, după care şi-a dat drumul şi a plecat„, a povestit una dintre tinerele care l-au vazut poe maior.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context politic și pe situația fiscal-bugetară
Bolojan s-a întâlnit cu delegația agenției de rating Standard & Poor’s. Discțiile s-au axat pe actuaul context ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşti în contextul procesului de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la 150 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând din ianurie 2027
Isabel Schnabel va prelua funcția de director al Departamentului pentru Pieţe Monetare şi de Capital din cadrul FMI începând ...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că Isabel Schnabel, reprezentanta Germaniei în Comitetul Executiv al Băncii ...
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Decizie la nivelul UE în fața crizei energetice: Piața certificatelor de carbon se relaxează
Țările Uniunii Europene au convenit miercuri să păstreze mai multe certificate CO2 excedentare în sistemul de comercializare ...