Jihadistul suedez Osama Krayem a contestat decizia de condamnare pe viață

Jihadistul suedez Osama Krayem a contestat în apel, joi, decizia de condamnare a sa la închisoare pe viață pentru participarea la asasinarea unui pilot iordanian, ars de viu într-o cușcă de organizația Stat Islamic (SI) în Siria, informează AFP și Agerpres.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 19:36
Jihadistul suedez Osama Krayem a contestat decizia de condamnare pe viață

Tribunalul Stockholm a fost primul (și singurul până acum) care a judecat o persoană pentru acest asasinat comis de membri ai organizației Stat Islamic, caz ce a șocat lumea întreagă în 2015.

Avocata jihadistului în vârstă de 32 de ani a cerut o achitare completă, considerând că tribunalul din Stockholm a avut o judecată eronată cu privire la intențiile lui Osama Krayem. Dacă nu va obține o achitare completă, Osama Krayem cere Curții de Apel să impună o pedeapsă mai puțin severă, a pledat avocata Petra Eklund.

Pe 24 decembrie 2014, un avion al forțelor aeriene iordaniene a fost doborât în Siria, în apropiere de Raqqa, și pilotul, Muath Al-Kasasbeh, a fost capturat de Stat Islamic în aceeași zi. O înregistrare video publicată la 3 februarie 2015 a arătat cauza morții pilotului: cușca în care a fost închis a fost incendiată de unul dintre cei 13 combatanți prezenți, printre care se afla și Krayem.

În timpul procesului desfășurat între 4 și 26 iunie, Osama Krayem a fost judecat pentru acte de terorism și crime de război în formă agravată.

„Acuzatul se afla la locul execuției, în uniformă, înarmat, și a acceptat să fie filmat. El a contribuit de o manieră atât de determinantă la moartea victimei încât trebuie să fie considerat co-autor al faptelor”, declara în 31 iulie judecătoarea Anna Liljenberg Gullesjö, la anunțarea verdictului.

De asemenea, tot atunci tribunalul a decis ca părinții, frații și surorile pilotului iordanian să primească fiecare câte o indemnizație de 80.000 de coroane suedeze (aproximativ 7.200 euro).

Născut în orașul suedez Malmo în 1993, Osama Krayem fusese deja condamnat la 30 de ani de închisoare în Franța pentru complicitate în cazul atentatelor de la Paris din 2015 și la închisoare pe viață în Belgia pentru atentatele din martie 2016 de la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles și dintr-o stație de metrou din capitala belgiană.

Pe 12 martie acest an, Franța a acceptat să îl predea Suediei pentru nouă luni, pentru anchetă și proces. El va trebui să revină în Franța până cel mai târziu la 27 decembrie, potrivit Tribunalului Stockholm.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării unor părţi din afacerile sale comerciale şi de jocuri video Xbox,......
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei ...
Guvernul britanic a anunţat luni că a sancţionat şapte indivizi şi două institute de cercetare ruseşti acuzate că ...
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor de reparații
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) analizează posibilitatea de a da în judecată constructorul ...
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților de apărare ale NATO
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis luni contracte de ''miliarde de dolari'' pentru a consolida capacităţile ...