Josephin Galla, Managing Director SAP: România este cel mai mare contributor la succesul companiei în Europa de Sud-Est și Ucraina. Ce planuri are gigantul tech german la noi în țară

SAP aniversează 20 de ani de activitate în România, cu o echipă de 760 de oameni și peste 450 de clienți. Din perspectiva regională, România este cel mai mare contributor la succesul SAP în Eastern Cluster, fiind, de asemenea, o piață pregătită pentru a furniza cele mai relevante tendințe tech - cloud și data insights.
Lidia Neagu - lun, 27 iun. 2022, 17:26
Josephin Galla, Managing Director SAP: România este cel mai mare contributor la succesul companiei în Europa de Sud-Est și Ucraina. Ce planuri are gigantul tech german la noi în țară

Potrivit reprezentanților regionali ai SAP, România este cel mai mare contributor la succesul SAP în Clusterul de Est – Europa de Sud-Est și Ucraina, precum și o țară cu mare potențial în zona tech. Prin urmare, SAP va continua să investească pe această piață strategică, ce deține toate elementele necesare pentru susținerea viitoarelor tendințe.

„România este, cu siguranță, vedeta Europei! Această țară are tot ce este nevoie pentru a prospera. În primul rând: existența tinerelor talente capabile să facă față unor provocări precum >. Pentru ei, transformarea digitală nu mai este un imperativ, ci o realitate comună.  > va fi, astfel, tendința creată de aceștia. În al doilea rând: timpul de recuperare rapid în ceea ce privește PIB-ul, făcând din România o piață atractivă pentru acționari. Dovada este creșterea FDI din toată Europa, în special din Germania! Dacă ar fi să menționez un lucru pe care l-aș schimba ar fi modul în care România este percepută ca brand. Cred că percepția nu se potrivește cu realitatea pozitivă a pieței. Și voi continua să fiu un ambasador al României”, a declarat Josephin Galla, Managing Director SAP South East Europe & Ukraine.

Filiala locală a SAP SE s-a lansat în 2002, fiind unul dintre cei mai importanți furnizori locali de IT. În ultimii 20 de ani, compania a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea mediului de afaceri local și la transformarea digitală a organizațiilor.

În prezent, aproximativ 450 de companii din România folosesc soluțiile SAP, din 27 de industrii precum utilități, transport, bancar, asigurări, retail sau producție. Unii dintre cei mai reprezentativi clienți deserviți de SAP de-a lungul celor două decenii sunt: Azomureș, Dedeman, Fan Courier, Hidroelectrica, Tarom, Romstal, Premier Restaurants. 

Planuri de viitor

Una dintre direcțiile pe care SAP va miza în viitor este rolul tehnologiei cloud în succesul clienților. Propria tranziție în cloud a SAP a fost realizată înainte de pandemie, iar compania a beneficiat de un mediu mult mai sigur pentru toate sistemele și a oferit, totodată, un mare avantaj echipelor și clienților.

Pentru a căpăta o rezistență sporită în caz de criză, organizațiile trebuie să implementeze cât mai rapid tranziția în cloud, astfel încât sistemele să fie la dispoziția tuturor din cadrul organizației, în orice loc și în orice moment.

Printre cele mai reprezentative proiecte SAP pe plan local se numără înființarea Success Delivery Center România (SDC) în urmă cu 15 ani, echipă ce numără în prezent cca. 500 de consultanți locali. Centrul oferă servicii clienților globali printr-un sistem mixt de livrare, de la distanță sau de la birourile clientului. Astfel, clienții pot beneficia de avantajul culturii, al limbii și al fusului orar apropiat, pe lângă livrările tradiționale locale sau offshore. În prezent, consultanții SAP din România lucrează la cca. 300 de proiecte globale anuale.

Alte inițiative de top ale SAP România au fost înființarea echipei Enterprise Cloud Services, care a ajuns la 60 de persoane în opt ani, respectiv echipa Data Science, ce are 13 angajați. Totodată, compania are unități locale de dezvoltare software, inclusiv produse, pe lângă cele de co-inovare și consultanță ale SDV pentru proiecte globale, în care activează cca. 160 de specialiști în diverse tehnologii.

Când vine vorba de viitorul muncii, în concordanță cu nevoile angajaților și cerințele de business, SAP a introdus un model de lucru numit SAP’s Pledge to Flex. Inițiativa oferă o configurație care se potrivește oricărui rol, stil și locație, respectiv un loc de muncă 100% flexibil și bazat pe încredere – acesta fiind norma, nu excepția –, un mediu incluziv în care oamenii pot lucra fie la birou, fie de la distanță. Prin urmare, orice angajat poate alege cea mai bună variantă, în funcție de preferințele personale, stabilindu-și programul de lucru flexibil, aliniat cu nevoile companiei. Totodată, echipele au la dispoziție toată infrastructura necesară pentru a-și desfășura munca, de la birouri cu design adaptat pentru a stimula creativitatea, colaborarea, concentrarea, până la clădiri de birouri care acordă prioritate durabilității și sănătății.

„A conduce o companie implică, în prezent, anumite diferențe față de anii precedenți, datorită  schimbării contextului, generațiilor etc. Liderii ar trebui să fie capabili să arate emoții, să manifeste empatie și compasiune, acestea fiind motorul încrederii, performanței și respectului. De asemenea, ar trebui să acordăm o atenție sporită pentru soft skills, care sunt, uneori, chiar mai importante decât abilitățile sau competențele tehnologice, ce pot fi învățate cu un plan de dezvoltare eficient. Cred cu tărie că oamenii sunt cea mai importantă parte a oricărei afaceri și că > este cuvântul care definește totul în ziua de astăzi”, spune Diana David, Managing Director SAP România.

SAP România este implicată, de asemenea, într-o varietate de programe și acțiuni pentru crearea și susținerea de noi talente în piață: parteneriate cu universitățile, sprijin pentru ONG-uri specializate pe educație și alte investiții în acțiuni sociale care pot răspunde la actualele provocări cu forța de muncă. 

SAP este lider de piață pe segmentul soluțiilor software de afaceri. În prezent, compania are peste 440.000 de clienți în 180 de țări, pe care îi sprijină în gestionarea cu succes a tuturor factorilor perturbatori provocați de economia digitală, contribuind la simplificarea proceselor de business și oferind platforma necesară dezvoltării unei strategii digitale durabile. 77% din toate tranzacțiile globale trec printr-un sistem SAP.

Te-ar mai putea interesa și
35 km de autostradă pe A7, între Buzău și Focșani, vor fi deschiși săptămâna viitoare – Grindeanu
35 km de autostradă pe A7, între Buzău și Focșani, vor fi deschiși săptămâna viitoare – Grindeanu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că săptămâna viitoare se vor da în circulație încă 35 de kilometri de autostradă în Moldova pe A7 între Buzău și Focșani și că......
Rusia nu vrea armistițiu cu Ucraina, ci o pace în condițiile sale, Dmitri Peskov, purtător de cuvânt
Rusia nu vrea armistițiu cu Ucraina, ci o pace în condițiile sale, Dmitri Peskov, purtător de cuvânt
Rusia nu vrea un armistiţiu, ci mai degrabă o pace în condiţiile sale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ...
Contextul politic influențează deciziile de politică monetară – Christine Lagarde, președintele BCE
Contextul politic influențează deciziile de politică monetară – Christine Lagarde, președintele BCE
Contextul politic tumultuos din Europa a influenţat decizia de politică monetară adoptată joi de Consiliul guvernatorilor ...
Dumitru Chisăliță, președintele asociației Energie Inteligentă, se opune desființării Ministerului Energiei
Dumitru Chisăliță, președintele asociației Energie Inteligentă, se opune desființării Ministerului Energiei
Preşedintele Asociaţiei Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, a atras atenţia asupra faptului că o eventuală desfiinţare ...