Jurnaliștii, artiștii și creatorii sunt obligați să emită facturi electronice prin RO e-Factura de la 1 iunie. O firmă de contabilitate și consultanță oferă gratuit acces în aplicația proprie – Ce spune Bolojan

De la 1 iunie 2026, jurnaliștii, scriitorii, traducătorii, artiștii, creatorii de conținut și influencerii care obțin venituri din drepturi de autor sunt obligați să emită facturi electronice prin sistemul RO e-Factura. Obligația impune un nou instrument de evidență fiscală pentru o categorie care, până acum, nu a trebuit să se confrunte atât de în detaliu cu birocrația fiscală și cu problemele digitale pe care aceasta le impune, se arată într-un comunicat de presă transmis de firma CC Tax Advisory. Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuţie vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanţelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice cu afaceri mici, este una necesară.
Mihai Nicuţ - vin, 15 mai 2026, 15:49
Jurnaliștii, artiștii și creatorii sunt obligați să emită facturi electronice prin RO e-Factura de la 1 iunie. O firmă de contabilitate și consultanță oferă gratuit acces în aplicația proprie - Ce spune Bolojan

„Jurnalistul care scrie despre corupție, artistul care pictează România, muzicianul care compune sau interpretează, aceștia sunt oameni care produc valoare reală pentru societate. Nu este corect ca ei să se confrunte singuri cu un sistem fiscal pe care nimeni nu li l-a explicat. Am construit CC Tax Advisory tocmai pentru ca birocrația să nu mai fie un obstacol între antreprenor și organele fiscale. De aceea, deschidem aplicația gratuit pentru toți cei care lucrează pe drepturi de autor le oferim un webinar gratuit pentru că acești creativi nu trebuie împinși într-un labirint birocratic, ci ajutați să se conformeze corect, fără panică și fără costuri inutile”, a declarat Cornelia Năstase, CEO și fondatoare CC Tax Advisory.

CC Tax Advisory înțelege că această schimbare poate părea copleșitoare pentru persoane al căror mesaj este cuvântul, imaginea sau muzica, nu declarația fiscală. De aceea, compania anunță două inițiative gratuite, cu aplicare imediată:

  1. Acces gratuit la aplicația CC Tax Online pentru jurnaliști și artiști

Aplicația CC Tax  Online concepută pentru emiterea simplă, rapidă și conformă legal a facturilor electronice va fi pusă la dispoziția jurnaliștilor și artiștilor în mod gratuit. Scopul este ca nicio persoană creativă să nu fie amendată sau pusă în dificultate din cauza unui instrument pe care nu și l-a permis sau nu l-a înțeles la timp.

  1. Webinar gratuit cu tema „Drepturi de autor și e-Factura: tot ce trebuie să știi înainte de 1 iunie”, care va fi organizat, vineri 22 mai 2026

Webinarul va acoperi practic și fără jargon inutil:

  • Ce înseamnă, concret, obligația de emitere a facturii electronice pentru persoanele fizice cu venituri din drepturi de autor,
  • Cum te înscrii în SPV (Spațiul Privat Virtual) și cum îți înrolezi semnătura electronică, pas cu pas,
  • Cum utilizezi aplicația CC Tax Online pentru a emite prima ta factură electronică,
  • Ce riscuri fiscale există și cum le eviți legal.
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri în direct.

Participanții vor primi, de asemenea, acces la tutoriale dedicate: pentru înrolarea semnăturii electronice în SPV și pentru utilizarea completă a aplicației CC Tax Online.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un e-mail la [email protected] cu subiectul DDA 2026, pentru a putea primi detalii despre înrolarea în aplicația CC Tax Online și Webminar.

CC Tax Advisory subliniază că emiterea facturilor nu înseamnă automat plata TVA și nu transformă, în sine, persoanele vizate în plătitori de TVA. Obligația are în primul rând o funcție de evidență fiscală și de monitorizare a veniturilor, inclusiv în raport cu plafonul de TVA. Tocmai de aceea, explicarea corectă a regulilor este esențială pentru a evita confuzia, anxietatea și interpretările greșite.

„Statul are dreptul să ceară conformare, dar are și obligația morală de a face conformarea inteligibilă. Când regulile se schimbă, oamenii trebuie informați, nu speriați. Iar când vorbim despre profesii creative sau jurnalism, avem nevoie de soluții simple, nu de încă o povară administrativă aruncată peste oameni care oricum lucrează, de multe ori, într-un regim economic fragil”, a adăugat Cornelia Năstase.

CC Tax Advisory este o companie de consultanță fiscală și contabilitate care sprijină antreprenorii, profesioniștii independenți și companiile în procesul de conformare fiscală, digitalizare contabilă și administrare corectă a obligațiilor fiscale. Prin aplicația CC Tax Online, compania oferă soluții digitale pentru facturare, transmitere de documente și comunicare eficientă între client și echipa contabilă.

Bolojan: Voi discuta cu responsabilii de la Ministerul Finanţelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară

Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuţie vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanţelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice cu afaceri mici, este una necesară, scrie Agerpres.

„Am continuat digitalizarea şi chiar acum ar urma să intre în vigoare, de exemplu, extinderea sistemului e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice, care au diferite business-uri mici. Or, asta înseamnă, de exemplu, o birocraţie suplimentară şi am primit deja sesizări pe tema asta şi chiar astăzi mi-am propus să discut cu Ministerul de Finanţe să vedem dacă această măsură este într-adevăr necesară, dacă combate într-adevăr evaziunea sau dacă doar e o formă de birocraţie în plus”, a afirmat Bolojan, într-un interviu la HotNews.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Voi discuta cu cei de la Ministerul Finanţelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară
Bolojan: Voi discuta cu cei de la Ministerul Finanţelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară
Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuţie vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanţelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura......
Decizie finală în bătălia pentru NIS – Serbia anunţă poziţia finală despre oferta ungurilor de la MOL de a prelua NIS, operatorul singurei rafinării din ţara balcanică
Decizie finală în bătălia pentru NIS – Serbia anunţă poziţia finală despre oferta ungurilor de la MOL de a ...
Serbia va prezenta vineri Mol propunerea sa finală referitoarea la oferta companiei ungare de a prelua NIS, operatorul singurei ...
Bolojan a hotărât: Dacă PSD intră la guvernare, PNL trece în opoziţie
Bolojan a hotărât: Dacă PSD intră la guvernare, PNL trece în opoziţie
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziţie. ...
Ce se va întâmpla cu preţurile în următoarea perioadă şi cum va evolua inflaţia până la sfârșitul anului 2026 – Anunţ BNR 15.05.2026
Ce se va întâmpla cu preţurile în următoarea perioadă şi cum va evolua inflaţia până la sfârșitul anului 2026 ...
BNR prognozează că rata anuală a inflației va crește în trimestrul 2 din 2026 peste nivelurile previzionate anterior, ...