KADRA a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 62,5 milioane de lei, cu peste 22% mai mare decât anul precedent

Furnizorul de soluții integrate de acces KADRA a ajuns, în 2023, la o cifră de afaceri de 62,5 milioane de lei, în creștere cu peste 22% față de anul anterior, în timp ce rezultatul net pentru aceeași perioadă este estimat la peste 4 milioane de lei, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 26 feb. 2024, 21:58
KADRA a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 62,5 milioane de lei, cu peste 22% mai mare decât anul precedent

Compania a finalizat în 2023 multe proiecte medicale de anvergură, domeniu cu tradiție pentru KADRA, dar și proiecte de management automat al parcărilor, segment pe care este lider, prin intermediul diviziei Parkomatic. Solicitările de reamenajare a spațiilor industriale cu soluții performante de protecție la foc și evacuare a fumului au fost alți factori care au contribuit la rezultatele financiare cu creșteri de două cifre ale KADRA pentru anul 2023.

„Divizia de proiecte a KADRA și-a depășit obiectivele referitoare la cifra de afaceri pentru 2023. Anul trecut, ne-am implicat în peste 100 de proiecte mari, atât cu soluții de management automat al accesului (uși automate, uși de spital), cât și cu sisteme inteligente de parcare sau soluții de protecție la foc. Dacă am contoriza și proiectele de mai mici dimensiuni, cifra acestora ar crește exponențial”, spune Andreea Strugaru, co-owner KADRA și marketing manager al companiei.

„În 2023, am derulat proiecte importante, care au presupus soluții complexe pentru mai mult de 35 de spitale publice și private, unde a fost accesată întreaga gamă de uși medicale Tormed, cât și sisteme de protecție la foc. De asemenea, am realizat un număr important de parcări, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat. În domeniul industrial (hale, depozite etc), care a înregistrat investiții importante în ultima vreme, am avut intervenții mai ales cu soluții de protecție la foc (trape de desfumare și uși rezistente la foc)”, a adăugat Andreea Strugaru.

Spitalul Medicover din zona Pipera, București, o instituție cu peste 180 de paturi, Maternitatea Brașov, Spitalul Militar sunt doar câteva dintre proiectele importante realizate în sectorul medical. Cât privește parcările, printre cele finalizate de KADRA anul trecut se numără parcarea de la Universitate, de la Aeroportul Aurel Vlaicu din Cluj, Aeroportul Sibiu, Sala Polivalentă din Cluj, Baile Felix sau One Verdi, București.

„În acest moment, sub 8% din cifra de afaceri este realizată prin proiecte publice, restul de peste 90% fiind contractate de zona privată. În ultimii ani, KADRA a început să participe la licitații publice pentru proiectele unde poate ajuta și ne dorim să creștem și pe acest segment de piață. Experiența noastră de peste 30 de ani în domeniu credem că poate aduce plus valoare tuturor clienților noștri, atât pe zona de soluții de management automat al accesului, cât și pe cea de servicii asociate”, spune Andreea Strugaru.

Tot în 2023, KADRA a început doua proiecte cu finanțare europeană pentru obținerea de surse de energie regenerabilă și eficientizarea energetică a spațiului de micro producție de la Cluj. Nu în ultimul rând, la final de an, KADRA a încheiat un parteneriat cu EMI International, liderul european în domeniul soluțiilor industriale de acces.

„Parteneriatul cu EMI International ne crește competitivitatea și ne deschide accesul spre alte piețe europene”

Parteneriatul dintre KADRA, cel mai mare furnizor de soluții integrate de automatizare și management al accesului din România și liderul european EMI International este activ din noiembrie 2023. â

„Grupul EMI vine în acest parteneriat în special cu experiența sa din domeniul industrial. Noi, KADRA, o completăm cu expertiza de pe segmentul medical și cu soluțiile integrate de management automat al parcărilor, zonă unde suntem lideri de piață. KADRA își propune ca strategie de viitor să crească cifra de afaceri pe segmentul de servicii tehnice, în timp ce Grupul EMI a dezvoltat un business solid în acest domeniu. Evident, acest lucru – care este doar un exemplu – ne va fi util în strategia de dezvoltare. Parteneriatul cu EMI International ne crește competitivitatea și ne deschide accesul spre noi piețe europene”, explică Andreea Strugaru.

„Pentru anul 2024 am bugetat o creștere a cifrei de afaceri de peste 20%”

Cât privește anul în curs, oficialul KADRA estimează că trendul ascendent al cifrei de afaceri și profitului va continua: „Pentru anul 2024 am bugetat o creștere a cifrei de afaceri de peste 20% bazată pe oportunitățile pieței și pe contractele deja semnate”, spune Andreea Strugaru.

Un obiectiv important al KADRA pentru anul acesta este creșterea zonei de servicii (mentenanță și service).

„Există potențial pe acest segment al pieței, pentru că oamenii încep să înțeleagă ce înseamnă concret mentenanța: o protejare a investiției. Avem echipe experimentate, diagnosticieni excelenți, care pot să prevină apariția situațiilor acute. Pentru că, până la urmă, mentenanța se ocupă cu prelungirea duratei de viață a soluțiilor de acces, optimizarea investiției realizate și evitarea incidentelor neplăcute”, spune co-ownerul KADRA.

Digitalizarea și creșterea eficienței energetice, două direcții importante ale investițiilor în 2023 se vor menține prioritare și în 2024, mai precizează Andreea Strugaru.

 

Despre KADRA

Cu o experiență de 30 de ani, KADRA este singura companie din România care oferă soluții tehnice integrate de inginerie și management al căilor de acces. Fie că este vorba de soluții de automatizare a ușilor, porților și ferestrelor, de managementul parcărilor (Parkomatic) sau de sisteme automate de evacuare a fumului, KADRA inovează continuu, asigurând partenerilor săi servicii complete, de la consultanță până la proiectare, execuție și mentenanță, totul pentru sporirea confortului și sentimentului de siguranță.

Printr-un model de business integrat și know-how inovativ, KADRA un veritabil one-stop-shop care pune la dispoziție toate soluțiile și sistemele de acces pentru clădiri rezidențiale, industriale, pentru unități medicale, spații urbane și locuințe individuale.

Fondată în 1993, compania KADRA înseamnă în prezent mii de proiecte implementate la nivel național de o echipă de peste 90 de oameni care au atât know-how-ul, cât și deschiderea de a pune la dispoziția clienților experiența acumulată în timp. Azi, abordarea KADRA are la bază doi mari piloni: dezvoltarea soluțiilor în jurul conceptului de free-flow (circulație și acces liber) și o echipă cu competențe aprofundate, care va fi mereu pregătită să lucreze cu cele mai noi tehnologii din domeniu. Din 2023 KADRA a intrat într-un parteneriat strategic cu Grupul EMI, lider european în soluții industriale de acces.

Despre EMI International

EMI este recunoscut ca lider global în industria sistemelor de acces industriale. De la înființarea sa în anul 2000, compania s-a specializat în furnizarea de soluții integrate de consultanță, proiectare, producție, instalare, mentenanță și service pentru soluții de acces industriale în diverse sectoare, inclusiv industrie, centre comerciale și centre logistice. EMI, în urma achizițiilor companiilor Decran și Access Systems din Belgia, operează facilități de asamblare în România și Slovacia, precum și capacități de service și mentenanță în România și Belgia.

Te-ar mai putea interesa și
PNRR-urile statelor UE nu vor fi prelungite după august 2026 – Consiliul Ecofin
PNRR-urile statelor UE nu vor fi prelungite după august 2026 – Consiliul Ecofin
Miniştrii economiei şi finanţelor din statele UE, reuniţi în Consiliul ECOFIN, şi-au asumat vineri că fondul de redresare post-pandemie, instrumentul NextGenerationEU, nu va fi prelungit după......
Olanda promite un ajutor suplimentar de 1 miliard de euro pentru Ucraina
Olanda promite un ajutor suplimentar de 1 miliard de euro pentru Ucraina
Premierul olandez Mark Rutte (foto) a promis vineri un ajutor suplimentar de 1 miliard de euro pentru Ucraina "devastată ...
Banca Națională a Moldovei anunță că locuitorii Găgăuziei nu vor putea folosi cardurile rusești MIR promise de guvernatorul regiunii
Banca Națională a Moldovei anunță că locuitorii Găgăuziei nu vor putea folosi cardurile rusești MIR promise de guvernatorul ...
Banca Naţională a Republicii Moldova (BNM) a transmis vineri că utilizarea cardurilor ruseşti Mir prin intermediul infrastructurii ...
Italia urmează să primească muncitori emigranți din Liban, Coasta de Fildeş şi Etiopia
Italia urmează să primească muncitori emigranți din Liban, Coasta de Fildeş şi Etiopia
Italia urmează să primească 300 de muncitori emigranţi din Liban, Coasta de Fildeş şi Etiopia, care nu vor avea statutul ...