Kaufland cheamă în magazine producătorii mici de legume și fructe care nu mai pot vinde în piețe. Oferă spații de vânzare în toată țara

Kaufland România își oferă spațiul din magazine pentru a găzdui producătorii locali mici de legume fructe care întâmpină dificultăți în comercializarea mărfii în această perioadă, potrivit unui comunicat al companiei. Toate cele 135 de magazine din țară vor găzdui producătorii români, în condițiile în care piețele în aer liber au fost închise, arată retailerul într-un comunicat.
Economica.net - vin, 27 nov. 2020, 09:53
Kaufland cheamă în magazine producătorii mici de legume și fructe care nu mai pot vinde în piețe. Oferă spații de vânzare în toată țara

“Compania înțelege nevoia de a susține micii producători locali de legume fructe afectați de necesitatea de a oferi măsuri sporite de siguranță, esențiale în contextul actual, sau de temperaturile scăzute de afară, și lansează astfel o invitație către aceștia de a utiliza suprafețele de vânzare din cadrul tuturor celor 135 de magazine Kaufland din întreaga țară”, arată compania.

Din 8 decembrie și pe tot parcusul lunii, Kaufland oferă micilor producători interesați suprafață de vânzare în magazine, pentru a fi alături de ei în eforturile de a depăși mai ușor această perioadă.

“Producătorii interesați sunt invitați să se înscrie în demers printr-un e-mail la [email protected], iar Kaufland îi va găzdui, oferindu-le spațiu de vânzare în magazin și sisteme comerciale moderne. Demersul vizează producătorii mici de legume fructe din toate județele țării, iar colaborările se vor face la nivel regional”, arată compania.

Iată ce condiții solicită lanțul de magazine :

Să aibă atestat de producător agricol;

•            Să aibă PFA sau să fie întreprindere individuală sau familială;

•            Să poată emite facturi la zi, cu plata la 3 zile;

•            Să respecte legislația în domeniul siguranței alimentare și la livrarea produselor în depozitul Kaufland să poată pune la dispoziție: declarație de conformitate, aviz de livrare, buletin de analize pentru articole bio (acolo unde este cazul);

•            Să aibă autorizație sanitar veterinară ANSVSA (Ord. 111/2008) și certificare a depozitului (acolo unde este cazul);

„Sprijinul în momente de nevoie este ce contează cel mai mult și am învățat asta în toată relația cu producătorii locali din toți acești ani. Prin prezentul program, valabil în toate magazinele noastre pe parcursul lunii decembrie, ajutăm producătorii de legume fructe afectați de dificultăți să aibă un loc sigur și condițiile necesare comercializării pentru a nu pierde culturile și ca marfa lor să ajungă în continuare la români în cele mai bune condiții. Ne dorim să fim un sprijin real și de aceea, pentru a face posibil acest program pentru producătorii mici, ne-am simplificat regulile de recepție și ne-am adaptat procesul de achiziție pentru a le facilita accesul cât mai mult, păstrând regulile esențiale privind calitatea și siguranța, aspecte deosebit de importante pentru noi și clienții noștri.

Deși demersul este valabil în luna decembrie, avem încredere că vom identifica parteneriate pe care le vom păstra pe termen lung, deoarece Kaufland este interesat să listeze producători locali, chiar și mici, și să îi ajute să se dezvolte. Nu este sigurul nostru program în acest sens”, declară în comunicat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România.

Mai mult, Kaufland va asigura plata rapidă, la 3 zile, în loc de 7 zile termenul de plată standard, pentru producătorii mari de legume fructe.   

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 135 de magazine în România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Caz de lepră confirmat în România la Cluj-Napoca. Încă trei alte cazuri sunt în analiză
Caz de lepră confirmat în România la Cluj-Napoca. Încă trei alte cazuri sunt în analiză
Ministerul Sănătății informează că astăzi a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor......
Președintele ANAF, Adrian Nica: Strategia noastră este de a muta lupta cu evaziunea în zona digitală. Obiectivul nostru nu este doar să echilibrăm balanţa colectării, ci să asigurăm o piaţă corectă
Președintele ANAF, Adrian Nica: Strategia noastră este de a muta lupta cu evaziunea în zona digitală. Obiectivul nostru ...
România, alături de alte state membre, contribuie activ la eforturile comune de reducere a gap-ului de TVA la nivelul UE, ...
S-a deschis al doilea restaurant Popeyes din Constanța
S-a deschis al doilea restaurant Popeyes din Constanța
Lanțul de restaurante Popeyes a inaugurat ieri a doua unitate din Constanța, mergând mai departe cu expansiunea în țară ...
Contribuția la PIB a industriei IT&C începe să scadă. Ce arată cifrele
Contribuția la PIB a industriei IT&C începe să scadă. Ce arată cifrele
Industria IT&C își păstrează rolul de motor al economiei românești, însă datele din ultimii ani arată o temperare ...