Kazahstan: S-au deschis birourile de vot pentru alegerile parlamentare anticipate

Kazahstanul votează duminică în alegeri anticipate în care candidaţi independenţi ar putea fi aleşi ca deputaţi, semn al unei deschideri democratice timide, în pofida reflexelor autoritare persistente în cea mai mare ţară din Asia Centrală, informează AFP.
AGERPRES - D, 19 mart. 2023, 06:26
Kazahstan: S-au deschis birourile de vot pentru alegerile parlamentare anticipate

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00 (1 GMT) pentru aproximativ 12 milioane de alegători, care vor avea timp să voteze până la ora locală 20:00, scrie Agerpres.

O noutate a acestor alegeri o reprezintă prezenţa candidaţii neafiliaţi unor partide, o premieră din 2004.

Pragul de intrare în Majilis (camera inferioară a Parlamentului cu 98 de aleşi) a fost coborât la 5% şi o cotă de 30% a fost introdusă pentru femei, tineri şi persoanele cu dizabilităţi.
Aceste schimbări au reînviat într-o oarecare măsură peisajul politic anchilozat al acestei foste republici sovietice care are graniţe cu Rusia şi China şi care este încă marcată de revoltele din ianuarie 2022, soldate cu câteva sute morţi.

În legislatura anterioară, doar trei partide au fost reprezentate şi toate l-au susţinut pe preşedintele Kassim-Jomart Tokaiev, care a fost reales cu peste 80% din voturi în noiembrie, într-un scrutin fără concurenţă reală.

„Sistemul electoral s-a schimbat şi dă impresia că există o alegere. Dar, în realitate, preşedintele şi administraţia sa ţin numărarea voturilor în mâinile lor”, a declarat politologul Dimach Aljanov pentru AFP.”Într-o ţară autoritară, alegerile se fac pentru a menţine puterea, nu pentru a o înlocui”, notează Aljanov.

Aceste alegeri, care privesc şi parlamentele locale, au loc în urma reformei constituţionale din 2022 susţinută de preşedinte, aflat la putere din 2019.

Liderul ţării, în vârstă de 69 de ani, îşi afişează dorinţa de „resetare instituţiilor statului” şi de „continuare a modernizării” începute anul trecut în această ţară bogată în resurse naturale, unde inegalităţile puternice şi corupţia nu au dispărut, iar inflaţia, care depăşeşte 20%, corodează puterea de cumpărare a celor aproape 20 de milioane de kazahi.

Tokaiev s-a despărţit de mentorul şi predecesorul său, atotputernicul Nursultan Nazarbaiev, aflat la putere timp de trei decenii, după revoltele din ianuarie 2022. Aceste demonstraţii împotriva costului ridicat al vieţii au cuprins întreaga ţară şi au avut ca epicentru Almatî. Reprimarea lor a ucis oficial 238 de persoane.

Analistul politic Andrei Cebotarev din Almatî estimează că „după aceste alegeri, patru sau cinci partide ar urma să fie reprezentate în Parlament”.”Acest lucru este benefic pentru putere, deoarece partidele loiale (preşedintelui) vor fi prezente în Parlament, iar Amanat, partidul prezidenţial, va păstra majoritatea mandatelor”, a explicat el pentru AFP.

„Pe de altă parte, diversitatea partidelor va avea un impact asupra acceptării rezultatelor alegerilor, atât pentru populaţie, cât şi la nivel internaţional”, a conchis Cebotarev.

În pofida acestei relative deschideri, preşedintele Tokaiev a avertizat deja că „cei care seamănă discordie în ţară vor fi aspru pedepsiţi”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Trump vrea să rezolve criza din Cuba înainte de a-şi încheia mandatul. „Este un stat eşuat”
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că vrea să rezolve problema Cubei înainte de a-şi încheia mandatul, relatează vineri dpa....
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Nicuşor Dan: Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea focului, în acest moment
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu doreşte în mod real o discuţie despre încetarea ...
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
Rusia – Atac masiv cu drone din Ucraina la rafinăria din Volgograd și o unitate de producție din Rostov
UPDATE - Rusia a doborât în cursul nopţii 1.198 de drone ucrainene, a anunţat vineri Ministerul Apărării rus, un atac ...
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Test Dacia Spring: Generație europeană – VIDEO
Șoselele din spectaculoasa zonă de coastă a Portugaliei au găzduit testul internațional al celei de a doua generații ...