La zece ani de la cea mai mare extindere din istoria sa, UE continuă să privească spre Est

La 1 mai 2004, zece state membre au aderat la UE, două din sud (Cipru şi Malta) şi opt din est, din care şapte (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia) făcuseră parte din Pactul de la Varşovia iar unul (Slovenia) – din fosta Iugoslavie.

Ulterior, în ianuarie 2007, au aderat alte două ţări care s-au aflat pe orbita sovietică (Bulgaria şi România), iar în iulie 2013, Croaţia.

Şi, odată încheiată criza Balcanilor, Serbia şi UE au început oficial la 21 ianuarie negocierile de aderare, pe care speră să le finalizeze într-o perioadă de şase ani.

Tot acest drum al extinderii spre estul Europei a fost încetinit în Ucraina, unde interesele geostrategice ruseşti atârnă greu, scrie EFE.

UE a oferit Ucrainei un acord de asociere, dar în noiembrie 2013, guvernul ucrainean, condus atunci de Viktor Ianukovici, a decis să suspende semnarea documentului din necesitatea de a dezvolta relaţiile economice cu Rusia şi comunitatea ţărilor foste sovietice.

Din acel moment, evenimentele au escaladat: manifestaţii pro-europene la Kiev, căderea lui Ianukovici, nou guvern pro-european, separarea Crimeii şi rebeliunea din regiunile din est în favoarea Rusiei, care nu este dispusă la compromis în ceea ce ea consideră a fi spaţiul său geopolitic.

Şi în timp ce Crimeea şi-a proclamat alăturarea de Federaţia Rusă, UE a decis să-şi continue drumul cu guvernul de la Kiev şi să semneze cu prim-ministrul ucrainean Arseni Iaţeniuk capitolele politice ale acordului de asociere, punct de plecare pentru o integrare treptată a Ucrainei pe piaţa internă a UE.

Pentru liderii europeni, Ucraina este încă o problemă nerezolvată şi nu foarte bine gestionată. Fără a uita că mai aproape de UE, Republica Moldova, care doreşte să fie parte a Uniunii în 2019 – are şi ea o enclavă pro-rusă, Transnistria, care visează să devină parte a Rusiei.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, cu ocazia aniversării extinderii, că aceasta a mărit zona de stabilitate, securitate, libertate şi prosperitate pe continent şi că evenimentele din Ucraina au demonstrat că oamenii normali se străduiesc să împărtăşească aceste valori.

Dar diplomaţi şi experţi europeni au recunoscut că Uniunea Europeană nu a gestionat bine criza în Ucraina, mai ales ca aceasta implică Federaţia Rusă.

‘Trebuie să îmbunătăţim capacitatea de a rezolva crizele din vecinătatea noastră şi de a propune soluţii pe termen scurt. Crizele recente au arătat că ofertele noastre sunt de multe ori pe termen prea lung ‘, au declarat la începutul lunii aprilie miniştrii de externe din Germania, Franţa şi Polonia.

Fostul comisar pentru politica externă şi securitate al UE Javier Solana a vorbit recent la un forum la care a participat şi comisarul european pentru concurenţă, Joaquín Almunia, despre greşelile făcute în cazul Ucrainei, afirmând că europenii ‘au sosit cu întârziere şi au plecat foarte repede’.

Aderarea Ucrainei la UE este ceva ce nu se va întâmpla decât pe termen lung, a recunoscut preşedintele PE.

Evenimentele au arătat că aderarea la UE implică adesea măsuri nepopulare. FMI a aprobat un program de asistenţă financiară pentru Ucraina, pe o perioadă de doi ani, de 17.000 de miliarde de dolari (12.258 milioane de euro). Acest program are ca scop să refacă stabilitatea macroeconomică şi să promoveze o creştere economică sănătoasă şi durabilă, potrivit FMI, care a propus o serie de reforme, precum creşterea preţurilor la energie şi creşterea impozitelor.

Ţările care aniversează acum zece ani de apartenenţă la UE au trebuit să se adapteze la standardele acesteia într-un mediu economic foarte dificil. Ciprul este un exemplu clar. La 1 mai 2004 a devenit membru cu drepturi depline al UE, ceea ce a transformat peisajul economic şi social; la 1 ianuarie 2008 a adoptat moneda euro, iar în martie 2013 a trebuit să accepte pierderi pentru depozitele mai mari de 100.000 de euro, după ce respinsese ideea iniţială de a impune un impozit la toate conturile.