Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 5.09.2018

Euro rămâne la 4,63 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Dolarul creşte la 4,01 lei.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 05:00
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar 5.09.2018

Euro a scăzut, în primele ore ale dimineţii şi s-a apropiat de 4,62 lei, faţă de 4,63 lei, cursul anunţat ieri de BNR când moneda europeană a atins un nou minim în faţa monedei naţionale din 6 august 2018 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6250 lei/euro.  După ora 9, euro a ajuns la  un nivel apropiat de cel anunţat ieri la referinţa BNR. Pe 13 august moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare (4,6607 lei) din 11 iulie 2018. Pe 3 august, leul a atins cea mai ridicată valoare în faţa monedei europene din noiembrie 2017 până în prezent – 4,6206 lei/euro.  Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Băncile comerciale au anunţat pe 4 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,65 lei şi 4,70 lei.

Dolarul a început ziua la 3,99 lei, faţă de 4,00 lei, cursul anunţat ieri de BNR.  După ora 10, dolarul a crescut la 4,01 lei. Pe 16 august moneda americană a atins cea mai ridicată valoare (4,0976 lei) din 22 iunie 2017 (4,1096 lei). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6321 lei/euro, 4,0051 lei/dolar, 4,1121 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,18%, faţă de 3,21%, nivelul din şedinţă precedentă. Este cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M din 29 iunie 2018 când BNR a anunţat un nivel de 3,15%. 

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,38%, de la 3,40%. Este cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6M din 3 iulie 2018 când BNR a anunţat o cotaţie de 3,32%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Ca să nu sară în aer ROBOR, BNR trebuie să mai pompeze săptămânal în piaţă miliarde de lei, pentru cel puţin încă două luni

Pe 3 august 2018, ROBOR 3M era cotat la 3,47%, iar ROBOR 6M era la 3,53%.

La sfârşitul lunii mai (31 mai 2018), ROBOR 3M era cotat la 2,94%, iar indicele ROBOR 6M era situat la 3,00%.

Aurul a fost cotat la 153,9807 lei pentru un gram, în scădere faţă de cotaţia precedentă.  Pe 24 august, metalul preţios a atins cea mai mică valoare (153,5018 lei/gram) din 9 februarie 2016 când BNR a anunţat o cotaţie de 153,0464 pentru un gram.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...