Liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie atenţionează asupra unui război în Siria cu implicarea Rusiei

Liderul opoziţiei britanice, Jeremy Corbyn, a atenţionat duminică, cu puţin timp înainte de deschiderea congresului Partidului său Laburist, în legătură cu un "război prin procură" în Siria, care să implice Rusia, îndemnând la o "soluţie politică" din care să facă parte şi Iranul, informează AFP citată de Agerpres.
Economica.net - D, 27 sept. 2015, 14:05
Liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie atenţionează asupra unui război în Siria cu implicarea Rusiei

„Pericolul este să ne pomenim într-un război prin procură între Rusia şi alţii în Siria, în plus la oribilul război civil” (de pe teritoriul sirian), a declarat noul lider al laburiştilor (ales în urmă cu două săptămâni), în timpul unei emisiuni politice la BBC.

„Trebuie să existe o soluţie politică” în Siria, (soluţie) care să „implice Iranul şi toate ţările vecine”, a adăugat Corbyn, întrebat cu privire la poziţia laburiştilor în legătură cu lovituri aeriene britanice în Siria.

Subiectul este unul intens dezbătut în cadrul Partidului Laburist şi, potrivit presei britanice, unii membri de prim rang ar fi gata să-şi înfrunte liderul şi să voteze în favoarea unor asemenea atacuri, în cazul în care premierul David Cameron îl va pune în discuţie în Camera Comunelor.

În septembrie 2014, Cameron a obţinut autorizaţia Parlamentului britanic pentru participare la loviturile aeriene ale coaliţiei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), însă doar în Irak, având totodată obiectivul extinderii acestei misiuni şi în Siria.

Jeremy Corbyn a ţinut să sublinieze că „nu este un fan” al preşedintelui rus Vladimir Putin şi nici al acţiunii Rusiei, care şi-a întărit în ultimele săptămâni mijloacele militare – în special aeriene – în regiunea Latakia (vest), bastion al regimului sirian.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...