Lira sterlină de depreciază masiv şi se îndreaptă spre minimumul ultimilor 32 de ani

Lira sterlină a coborât sub valoarea de 1.2 dolari pentru prima oară după prăbuşirea răsunătoare din 7 octombrie, după ce Sunday Times a anunţat că Theresa May se pregăteşte de retragerea din zona de liber schimb cu UE, în schimbul libertăţii de a limita imigraţia şi a de a încheia acorduri de liber schimb cu alte state, anunţă Bloomberg. 
Economica.net - lun, 16 ian. 2017, 08:27
Lira sterlină de depreciază masiv şi se îndreaptă spre minimumul ultimilor 32 de ani

Lira s-a prăbuşit luni, 16 ianuarie, cu 1.6%, la 1.1986 dolari, şi a ajuns la cel mai scăzut nivel din 7 octombrie încoace. La acea dată, lira a înregistrat o prăbuşire fără precedent, coborând la cel mai scăzut nivel din 1985 încoace: la 1.1841 dolari, anunţă Bloomberg. 

Oficialii Guvernului au spus că se aşteptau la discursului lui May să producă o corecţie pe piaţă, potrivit jurnaliştilor de la Sunday Times, care nu au precizat cum au obţinut informaţia. Biroul de presă al prim-ministrului a refuzat să comenteze informaţia pentru Bloomberg News.

Chiar dacă lira îşi va reveni într-o oarecare măsură la Londra, se pare că realităţile unui Brexit dur nu au fost pe deplin înţelese, spune Sean Callow, senior strategist la Westpac Banking Corp. din Sydney.

Theresa May va anunța marți un divorț dur și corect al Marii Britanii de UE

Premierul britanic, Theresa May, are ca obiectiv un divorţ corect, însă „dur” cu Uniunea Europeană, va explica ea marţi într-un important discurs în care va prezenta planurile sale pentru Brexit, scriu duminică mai multe jurnale britanice, citate de AFP.

Theresa May intenţionează să lanseze procedura de divorţ de UE până la sfârşitul lunii martie, activând articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ce va declanşa un proces de negocieri de doi ani. Dar ea va trebui să ţină cont de decizia Curţii Supreme care trebuie să se pronunţe asupra necesităţii de a consulta Parlamentul înainte. Decizia justiţiei este aşteptată cel mai târziu la sfârşitul lui ianuarie.

De mai multe luni, Theresa May este presată să dezvăluie strategia sa în privinţa negocierilor care vor defini viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE).
În discursul său de marţi, ea va îndemna Marea Britanie să se unească şi să susţină Brexitul, pledând pentru încetarea „insultelor” şi a duşmăniei între simpatizanţii şi adversarii ieşirii din UE, au informat serviciile prim-ministrului.

Potrivit presei britanice, Theresa May va pune jaloanele pentru un „Brexit dur” – retragerea din piaţa unică, din uniunea vamală europeană şi din Curtea de Justiţie a UE, cu scopul de a prelua controlul asupra imigraţiei europene. Citând aceste trei puncte, Sunday Times scrie că Theresa May va anunţa un „Brexit dur şi corect”.

Marea Britanie ar putea trece la un alt model economic şi fiscal dacă nu va obţine acces pe piaţa unică

Marea Britanie ar putea trece la un alt model economic şi fiscal pentru a-şi menţine competitivitatea dacă va părăsi Uniunea Europeană fără a obţine accesul dorit pe piaţa unică europeană, a indicat duminică ministrul finanţelor, Philip Hammond.

‘Ar trebui să fim capabili să găsim un acord care să permită, pe bază de reciprocitate, accesul la pieţele noastre respective fără integrarea politică pe care a implicat-o aderarea la UE’, a declarat Hammond, într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

Marea Britanie ‘numără 3 milioane de migranţi europeni care lucrează’ în această ţară şi ‘nu avem şomaj, aşadar avem în mod clar nevoie să vină oameni şi să muncească în economia noastră pentru ca ea să continue să funcţioneze. Dar trebuie să deţinem controlul global’, a mai explicat Hammond.

Întrebat despre posibilitatea ca Marea Britanie să devină un paradis fiscal, Hammond a avertizat că, dacă ţara sa ‘nu are acces la piaţa europeană’, ar putea ‘schimba modelul economic’ pentru ‘a recâştiga competitivitatea’.

El a lăsat să se înţeleagă că Marea Britanie ar putea scădea taxele şi impozitele pentru companiile cu sediul în această ţară, pentru a rămâne competitive în pofida taxelor vamale europene.

‘Cei mai mulţi dintre noi care am votat pentru a rămâne (în UE) ar dori ca Marea Britanie să rămână o economie în stil european, cu un sistem de impozitare de tip european, un sistem de reglementare de tip european. Puteţi fi însă siguri că vom face ceea ce trebuie să facem’, a avertizat el.

Hammond a mai estimat că, după ieşirea ţării sale din UE – inevitabilă, în opinia sa -, blocul celor 27 de state se va îndrepta spre ‘o mai mare integrare politică’ pentru a ‘menţine succesul euro’, o evoluţie pe care Londra nu a dorit-o niciodată.

Trump prezice succesul Brexitului şi doreşte un acord comercial cu Londra

Preşedintele ales american, Donald Trump, a prezis că Brexitul va fi ‘un succes’ şi a anunţat că doreşte încheierea ‘rapidă’ a unui acord comercial cu Regatul Unit, într-un interviu pentru cotidianul Times, difuzat duminică şi preluat de AFP.

‘Vom lucra foarte puternic pentru (ca un asemenea acord) să fie finalizat rapid şi corespunzător. Bun pentru ambele părţi’, a subliniat Trump.

Aceste cuvinte contrastează cu cele ale predecesorului său, Barack Obama, care anunţase că Regatul Unit s-ar găsi la capătul cozii de aşteptare pentru încheierea de acorduri comerciale cu SUA dacă ar părăsi vreodată UE.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că o va întâlni ‘foarte rapid’ după preluarea mandatului prezidenţial pe şefa guvernului britanic, Theresa May.

El a dezvăluit că aceasta i-a scris pentru a-i cere o întâlnire şi i-a trimis ca şi cadou o copie a discursului lui Winston Churchill către poporul american după atacul japonez contra Pearl Harbour.

În timpul interviului de o oră de la Trump Tower, preşedintele ales a declarat că iubeşte Regatul Unit, amintind că mama sa era originară din Scoţia, conform Times.

Donald Trump a apreciat de asemenea că ‘alte ţări vor părăsi’ UE, urmând exemplul Londrei, din cauza crizei migraţiei.

‘Cred cu adevărat că dacă ele (ţările UE) nu ar fi fost obligate să preia toţi refugiaţii, cu toate problemele care decurg, nu ar fi fost Brexit’, a spus Trump.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco, furnizor specializat de software listat pe piața Alternative Investment Market a London Stock Exchange, preia Vertical Digital și Sons of Coding, companii de software cu sediul în Oradea......
Acord de cooperare România – Coreea de Sud. Deschidere de birouri de ataşaţi militari la Bucureşti şi Seul
Acord de cooperare România – Coreea de Sud. Deschidere de birouri de ataşaţi militari la Bucureşti şi Seul
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şi omologul sud-coreean, Shin Won Sik, au semnat, marţi, un acord-cadru de cooperare ...
Veniturile Renault au depăşit aşteptările în primul trimestru. Vânzările Dacia Sandero au crescut în Europa cu peste 20%
Veniturile Renault au depăşit aşteptările în primul trimestru. Vânzările Dacia Sandero au crescut în Europa cu peste 20%
Grupul auto francez Renault a raportat marţi venituri peste aşteptări pentru primul trimestru al acestui an, graţie cererii ...
Asia a fost în 2023 „regiunea lumii cea mai afectată de catastrofe” legate de climă
Asia a fost în 2023 „regiunea lumii cea mai afectată de catastrofe” legate de climă
Asia a fost în 2023 "regiunea lumii cea mai afectată de catastrofe" legate de condiţiile meteorologice, inundaţiile şi ...