Locul de muncă plătit în România cu 20.000 lei net lunar, pentru care nu-ţi trebuie studii superioare

Salariul de început al unui controlor de trafic aerian e de circa 20.000 lei net lunar, iar după câţiva ani de experienţă ajunge şi la 30.000 lei net lunar, spune Raluca Peneş, HR coordinator la Smartree, companie de externalizare a proceselor de resurse umane. Mai multe studii internaţionale arată că meseria de controlor de trafic aerian e cea mai stresantă din lume. 
Economica.net - J, 06 apr. 2017, 07:51
Locul de muncă plătit în România cu 20.000 lei net lunar, pentru care nu-ţi trebuie studii superioare

Printre meseriile bine plătite, pentru care nu e obligatorie absolvirea unei facultăţi, se numără cele de controlor trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier, somelier, spune Raluca Peneş, HR coordinator la Smartree, companie de externalizare a proceselor de HR.

Salariul de început al unui controlor de trafic aerian este de aproximativ 20.000 lei net lună, iar după câţiva ani de experienţă ajunge şi la 30.000 lei net lunar, spune Raluca Peneş.

Macaragii, sudorii specializaţi în argon şi alpiniştii utilitari câştigă, în medie, între 3.000 şi 3.500 lei net lunar. Somelierii câştigă, în medie, 4.500 lei lunar, iar remuneraţia grefierilor poate ajunge până la 4.000 lei net lunar, potrivit Smartree.

Raluca Peneş a subliniat că avem un deficit acut de personal calificat în meseriile de macaragiu şi sudor, pentru că foarte mulţi meseriaşi aleg să muncească în străinătate.

“Chiar dacă nu este necesar să ai studii superioare, acestea sunt totuşi meserii speciale, care presupun anumite cursuri şi calificări. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională, specifică acestui domeniu. De asemenea, calificarile de macaragiu şi sudor sunt dobândite în urma absolvirii unor şcoli profesionale, iar pentru cele de grefieri și somelieri sunt organizate cursuri de formare profesională specifice”, a mai spus Raluca Peneş.

Profesiile pentru care e obligatorie absolvirea unei facultăţi şi pentru care avem puţine locuri de muncă vacante pe piaţa muncii: ingineri în topografie şi geodezi.

“Unele dintre aceste meserii sunt rare prin natura lor, piaţa locurilor de muncă fiind una nu foarte ofertantă, aşa cum este cazul inginerilor în topografie sau a celor geodezi. Însă, în cazul joburilor de actuar, piaţa se confruntă cu o lipsă de specialişti”, a declarat Raluca Peneş, HR coordinator la Smartree.

Criză de actuari pe piaţa muncii, deşi salariile de început în această profesie încep de la 3.000 lei net lunar. 

Salariile inginerilor specializaţi în topografie, geodezie sau aparatură medicală încep de la 2.500 lei net lunar, actuarii câştigă minimum 3.000 lei net pe lună, iar postul de monitor studii clinice e plătit, în medie, cu 6.000 lei net lunar, potrivit Smartree. 

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...